Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
TVA de 9% la toate produsele alimentare
De la 1 iunie, toate produsele alimentare, băuturile nealcoolice şi serviciile de alimentaţie publică vor beneficia de o reducere a taxei pe valoarea adaugată de până la 9%. Unul dintre efectele acestei măsuri îl reprezintă scăderea preţurilor la raft, care va duce şi la creşterea consumului.
Taxa pe valoare adăugată (TVA) aplicată produselor alimentare, băuturilor nealcoolice şi serviciilor de alimentaţie publică va scădea la 9% începând cu luna iunie a acestui an, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptată marţi de Guvern. Primul-ministru a subliniat marţi că anterior luării deciziei, guvernanţii au purtat discuţii cu Banca Naţională, cu FMI şi Comisia Europeană. Unul dintre efecte, care este şi cel mai aşteptat de către populaţie, este scăderea preţurilor. Ca urmarea a acestui lucru, ministrul agriculturii, Daniel Constantin, apreciază că astfel se va relansa şi consumul, urmând să se înregistreze şi o colectare mai bună la bugetul de stat. „Măsura reducerii TVA la 9% la alimente, coroborată şi cu controalele ANAF, va duce la crearea unui mediu concurenţial corect. Vom avea evaziune mult mai puţină şi preţuri mai mici. Reducerea TVA va avea ca efect scăderea preţurilor, relansarea consumului şi o colectare mai bună la bugetul de stat“, a spus ministrul agriculturii, Daniel Constantin, într-un comunicat citat de Agerpres. În acelaşi timp, demnitarul apreciază că reducerea TVA la alimente va da „o gură de oxigen“ sectorului de lapte, după eliminarea cotelor, de la 1 aprilie 2015, dar şi celui de carne, afectat de embargoul impus de Federaţia Rusă.
Consilierul premierului pe probleme macroeconomice, Cristian Socol, consideră că reducerea TVA la alimente va mări puterea de cumpărare a fiecărui român, cu procente cuprinse între 4 şi 15%.
În acelaşi timp, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, a apreciat că primul efect al reducerii TVA la 9% pentru produsele agroalimentare de la 1 iunie va fi o creştere a consumului. „Există anumite elemente care ar trebui discutate referitor la modul în care a fost construit bugetul. Salariile au crescut, deci firmele au transferat o parte din această facilitate în salarii şi s-a mărit puterea de cumpărare. Primul efect notabil pe care îl aşteptăm este ca, prin creşterea puterii de cumpărare prin reducerea TVA la produsele de bază de la 24 la 9%, fie să ducă la o creştere a consumului populaţiei şi prin aceasta, pe de o parte, firmele care sunt în domeniu să aibă motive să investească şi să aibă o producţie suficientă calitativ şi cantitativ, iar pe de altă parte, temerea şi criticile cum că toată această reducere s-ar duce în profitul întreprinderilor e nejustificată“, a susţinut Cristian Pârvan, citat de Agerpres.
Măsura reducerii TVA la alimente şi servicii de alimentaţie publică ar urma să ieftinească şi pachetele turistice. „Sunt absolut sigură că toţi cei care activează în industria turismului se bucură de decizia luată astăzi şi cred că ea vine ca o completare firească a reducerii la 9% a TVA pentru toate serviciile din turism, ce s-a întâmplat la sfârşitul anului trecut, iar efectele se văd deja în rezervările făcute pentru anul în curs şi în creşterea circulaţiei turistice de la o lună la alta, comparativ cu 2014“, a declarat Mirela Matichescu, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT). Într-un comunicat citat de Agerpres, oficialul ANT consideră că această reducere îi va motiva pe operatorii economici din turism „să lucreze la vedere“ şi „să-şi plătească datoriile la stat“. (Oana Nistor)