Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE are un Corp medical pentru situaţii de urgenţă
Uniunea Europeană a lansat Corpul Medical European (CME), care contribuie la mobilizarea echipelor medicale și din domeniul sănătății publice și al echipamentelor pentru situații de urgență în interiorul și în afara UE. CME va fi format din echipe medicale de urgenţă, din experţi în sănătate publică şi în coordonare medicală, din laboratoare de biosecuritate mobile sau chiar din avioane pentru evacuări sanitare, precum şi din echipe logistice.
Uniunea Europeană a lansat săptămâna trecută un corp medical care să reacţioneze mai rapid la situaţiile de urgenţă atât în interiorul blocului comunitar, cât şi în afara acestuia.
Prin intermediul Corpului Medical European, statele membre ale UE și alte țări europene care participă la sistem pot pune la dispoziție echipe și mijloace medicale în scopul unei desfășurări rapide înainte de apariția unei situații de urgență, asigurând astfel un răspuns mai rapid și mai previzibil. „Obiectivul Corpului Medical European este acela de a genera un răspuns mult mai rapid și mai eficient al UE în cazul apariției unor crize sanitare. Trebuie să tragem învățămintele necesare din răspunsul la epidemia de Ebola, când mobilizarea echipelor medicale a reprezentat o dificultate majoră. Doresc să mulțumesc tuturor statelor membre care au contribuit până în prezent și să încurajez alte state să ni se alăture, astfel încât reacția UE să fie în măsură să răspundă nevoilor din ce în ce mai mari și să permită o mai bună planificare și pregătire înainte de orice dezastru”, a declarat comisarul pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides, citat într-un comunicat al Biroului de presă al Comisiei Europene.
Corpul Medical European va fi format din echipe medicale de urgenţă, din experţi în sănătate publică şi în coordonare medicală, din laboratoare de biosecuritate mobile sau chiar din avioane pentru evacuări sanitare, precum şi din echipe logistice. Această nouă entitate va face parte din rezerva voluntară europeană, creată în cadrul mecanismului de protecţie civilă al UE şi care intervine în prezent pentru a răspunde catastrofelor naturale.
Până în prezent, arată Comisia Europeană, Belgia, Finlanda, Franța, Germania, Luxemburg, Republica Cehă, Spania, Suedia și Țările de Jos s-au angajat deja să contribuie cu echipe și echipamente în cadrul punerii în comun a capacităților pe bază voluntară. Echipele care vor participa la CME vor fi certificate de UE şi vor putea beneficia de sprijinul său financiar în privinţa pregătirii echipelor şi a oferirii de materiale. Desfăşurarea echipelor pe teren este coordonată de Centrul de coordonare a reacţiei de urgenţă al Comisiei, însă statele membre vor putea să aleagă să nu participe la o misiune, scrie France Presse.
Corpul Medical European va constitui, de asemenea, contribuția Europei la Forța de acțiune în caz de urgență în domeniul sănătății la nivel mondial, care este în curs de creare sub auspiciile Organizației Mondiale a Sănătății.
Mecanismul de protecție civilă al UE facilitează cooperarea privind răspunsul în caz de dezastre între 33 de state europene (cele 28 de state membre ale UE, fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Islanda, Muntenegru, Norvegia și Serbia). Turcia este, de asemenea, în curs de aderare la mecanism, mai arată Comisia Europeană. Aceste state participante pun în comun resurse care pot fi puse la dispoziția țărilor afectate de dezastre în întreaga lume. Atunci când este activat, mecanismul asigură coordonarea asistenței în interiorul și în exteriorul Uniunii Europene. Comisia Europeană gestionează mecanismul prin intermediul Centrului de coordonare a răspunsului la situații de urgență.