Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE oferă 3 miliarde de euro pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice
Uniunea Europeană îşi va exprima săptămâna aceasta disponibilitatea de a acorda între „1 şi 3 miliarde de euro“ ca ajutor imediat ţărilor în curs de dezvoltare pentru următorii trei ani, pentru a le ajuta să combată efectele schimbării climatice, informează „Financial Times Deutschland“, citat de AFP
Finanţarea urmează să fie finalizată cu ocazia unui summit european programat joi şi vineri la Bruxelles, în condiţiile în care conferinţa internaţională privind clima începe, luni, la Copenhaga. Dacă la Copenhaga se va ajunge la un acord internaţional, el va intra în vigoare începând din 2013. Dar un text ambiţios depinde şi de acordarea unui ajutor imediat (denumit „fast start“) pentru ţările sărace aferent anilor 2010, 2011 şi 2012, pentru a le stimula încă de pe acum din punct de vedere financiar să facă faţă provocării climatice, doreşte UE. Proiectul documentului, care urmează a fi adoptat în cursul summitului european, precizează că „acordul de la Copenhaga trebuie să conţină dispoziţii referitoare la un ajutor imediat după (reuniunea) de la Copenhaga, începând din 2010“. Cotidianul german, citând surse diplomatice, susţine că UE va propune între „1 şi 3 miliarde de euro“. UE a stabilit la 100 de miliarde de euro pe an nevoile internaţionale de finanţare pentru a sprijini ţările cele mai sărace să facă faţă efectelor încălzirii climatice între 2013 şi 2020. Şefii de stat şi de Guvern vor sublinia în această săptămână că „reuniunea de la Copenhaga constituie o ocazie istorică“ pentru ajungerea la un acord „mondial, complet şi substanţial“. „UE îşi reiterează oferta condiţionată de a trece la o reducere de 30% până în 2020 faţă de nivelul din 1990, cu condiţia ca şi alte ţări dezvoltate să se angajeze la reduceri de emisii comparabile şi ca ţările în curs de dezvoltare să contribuie într-o manieră adecvată conform responsabilităţilor şi capacităţilor respective“, vor mai stabili ei.