Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
UE trebuie să investească în cercetare
Uniunea Europeană va pierde prima poziţie pe care o deţine în cercetarea ştiinţifică, dacă nu se iau măsuri, a avertizat ministrul spaniol al Ştiinţei şi inovaţiei, Cristina Garmendia. Dacă UE nu ia măsuri, majoritatea cercetărilor şi descoperirilor ştiinţifice se vor petrece în afara Europei până în 2025 „şi ne vom pierde actuala poziţie în rankingul global, fiind depăşiţi de Asia“. Potrivit ministrului Garmendia, „ştiinţa şi inovaţia europeană nu-şi vor putea menţine actualele poziţii şi nici nu vor putea aspira la îmbunătăţirea situaţiei pe scena globală dacă nu se acţionează mai unitar şi concentrat asupra provocărilor“, fiind nevoie de politici mai convergente şi coordonate în ştiinţă şi inovaţie. Preşedinţia spaniolă a Consiliului UE urmăreşte de altfel ca Uniunea să avanseze în domenii care să facă vizibil spaţiul european al cercetării - aşa cum ar fi mai buna mobilitate a cercetătorilor, şi în acest sens, crearea unei baze de date care să adune informaţiile din statele membre, mai ales cele legate de serviciile de asigurări sociale. La 8 martie, o delegaţie a miniştrilor europeni ai ştiinţei va participa la Consiliul miniştrilor muncii, pentru a aduce în discuţie extinderea drepturilor stabilite în Carta europeană a cercetătorului, care privesc uşurarea condiţiilor de muncă, mai ales referitor la stabilitatea contractelor şi condiţii drepte în materie de salarii, cu dispoziţii potrivite pentru asigurările sociale.