Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un an agricol peste aşteptări
Vara „secetoasă“ a anului 2013 prognozată de meteorologi s-a dovedit a fi, cel puţin în prima ei jumătate, una ploioasă şi foarte prielnică pentru culturile agricole din multe judeţe ale ţării.
Datele din teren ale specialiştilor Direcţiei Agricole Suceava arată că toate culturile din judeţ se prezintă în stare bună şi foarte bună. Precipitaţiile căzute des, în alternanţă cu zilele suficient de calde, au dus la dezvoltarea foarte bună a culturilor care, în mare, au fost ferite şi de bolile care au dat bătăi de cap în ultimii ani de zile, informează portalul recolta.eu. „Singura problemă majoră din acest an este cu cele aproximativ 3.000 de hectare de teren calamitate de căderile de grindină, cea mai întinsă suprafaţă afectată fiind cultivată cu porumb. Deocamdată, s-a început recoltarea orzului şi a orzoaicei de toamnă, cu producţii bune, de aproximativ 2.500 de kilograme la hectar. Dacă nu vor mai cădea precipitaţii, în câteva zile va începe şi recoltarea grâului. În condiţiile în care în acest an nu a fost deficit de precipitaţii, culturile au avut o evoluţie foarte bună şi ne putem aştepta la producţii bune, peste medie, la mai toate culturile agricole“, a spus directorul Direcţiei Agricole Suceava, Vasile Schipor.
Producţiile agricole de anul acesta depăşesc cu mult şi aşteptările agricultorilor din Cluj. La grâu şi orz se înregistrează cele mai bune recolte din ultimii zece ani, iar la porumb se estimează că producţia va fi de două ori mai mare decât anul trecut. „La orzoaică am obţinut 5.000 de kilograme la hectar, iar la grâu în jur de 4.100-5.000 kg la hectar. E cea mai bună producţie din ultimii 10 ani. Sperăm să fie bună şi din punct de vedere calitativ, deoarece, din cauza ploilor, se poate ca glutenul să fie în cantităţi mai mici“, a explicat unul dintre membrii Societăţii Agricole Arieşul.
Seceta de anul trecut a ajutat
În mod paradoxal, seceta de anul trecut a sporit randamentul culturilor de anul acesta, sunt de părere specialiştii. „Întotdeauna, când se seamănă toamna în condiţii de uscăciune, anul următor este un an bun. Totodată, anul trecut s-au folosit îngrăşăminte care, din cauza secetei, nu au fost «absorbite» de sol, iar anul acesta au fost antrenate şi cele de anul trecut şi cele de anul acesta, aşa că recolta s-a potenţat“, a explicat prorectorul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Ioan Rotar.
Şi la nivelul Uniunii Europene previziunile sunt, cel puţin deocamdată, optimiste. Producţia de cereale a Uniunii Europene va ajunge la circa 300 milioane de tone în acest an, cu aproape 7 procente mai mare decât în 2012, în pofida frigului şi a ploilor care au lovit continentul, se arată în previziunile publicate recent de Comisia Europeană. „Până acum, anul agricol a fost marcat de o iarnă neobişnuit de lungă pentru Europa Centrală şi Occidentală, precum şi de precipitaţiile masive în lunile mai şi iunie. Cu toate acestea, producţia europeană nu a fost afectată în ansamblu, pagubele provocate de inundaţii în unele zone fiind contracarate de condiţiile meteo favorabile din Europa de Sud-Est şi Peninsula Iberică“, se arată în raportul comisiei.
Producţii mari, preţuri mici, profit neschimbat
Totuşi, în ciuda recoltei bogate, unii producători din domeniul agricol se declară nemulţumiţi de scăderea preţului. Acum, din cauza abundenţei de grâu pe piaţă, vând cu 0,60 - 0,65 lei/kg, în timp ce anul trecut preţul ajungea la 1 - 1,1 lei/kg. Astfel, profitabilitatea este aproximativ la acelaşi nivel ca anul trecut. Aceeaşi situaţie se întâlneşte şi la roşii, unde producătorii se plâng că preţul la care îşi vând roşiile este prea mic, iar marile magazine refuză producţia autohtonă şi preferă importurile. „Anul acesta suntem dezamăgiţi. Preţurile sunt mici, iar investiţiile au fost mari. Am încercat dar nu am putut intra pe piaţa de desfacere. Practic nu am ştiut unde să ne valorificăm produsele“, a spus Nelu Luca, legumicultor. Anul trecut, când producţia de roşii nu a fost mare, un kilogram de tomate se vindea cu trei lei. Acum preţul nu depăşeşte un leu şi jumătate.