Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou acord pentru burse Fulbright
Ministrul educaţiei naţionale, Remus Pricopie, a semnat, la Washington, continuarea acordului între Guvernul Statelor Unite ale Americii şi Guvernul României privind schimburile educaţionale şi academice administrat de Comisia Fulbright Româno-Americană, durata acordului fiind de 10 ani, de la data intrării sale în vigoare. În România, Comisia Fulbright Româno-Americană oferă cetăţenilor români burse de studiu şi de cercetare în universităţi de prestigiu din SUA, iar cetăţenilor americani burse de studiu şi de cercetare în universităţi româneşti de renume. Pentru cetăţenii români, bursele se adresează studenţilor, la orice tip de program de studiu şi la specializări diverse, profesorilor, dar şi managerilor din mediul public şi privat. Potrivit MEN, inclusiv anul universitar 2013-2014, totalul beneficiarilor burselor Fulbright se ridică la 3.062, dintre care 2.020 români şi alţi 1.042 americani. Anual, iau parte la program aproximativ 10 profesori români şi tot atâţia americani, care predau şi/sau participă la proiecte de cercetare, potrivit unui comunicat al MEN.