Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou indice de referință pentru credite
Începând de joi, 2 mai, rata dobânzii la creditele românilor se calculează după o nouă formulă, în funcție de așa-numitul Indice de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC). Acest indice de referință înlocuiește ROBOR și prima lui valoare anunțată de Banca Națională a fost de 2,36% pe an. Indicele IRCC se aplică atât creditelor noi acordate, la refinanţarea creditelor aflate în derulare, cât şi contractelor aflate în derulare cu acordul părţilor formalizat prin act adiţional la contractul de credit. Potrivit specialiștilor, evoluția noului indice va fi strâns legată de inflație.
Potrivit Ministerului Finanțelor Publice, regula includerii IRCC în formula de calcul a ratei de dobândă se aplică şi programelor guvernamentale cu garanţia statului, respectiv „Prima casă”, „Prima Maşină” şi „Investeşte în tine”.
Astfel, pentru creditele în lei, rata de dobândă va fi compusă din noul indice, la care creditorul poate să adauge o anumită marjă fixă pe toată perioada derulării contractului.
Indicele de referinţă pentru credite acordate în lei cu dobândă variabilă se publică în fiecare zi lucrătoare pe site-ul Băncii Naţionale a României şi reprezintă rata de dobândă calculată ca medie ponderată a ratelor de dobândă cu volumele tranzacţiilor de pe piaţa interbancară.
Deși se publică zilnic, indicele de referinţă este un indice trimestrial, adică se calculează la finalul fiecărui trimestru, ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice determinate pentru trimestrul anterior, urmând a se aplica de fiecare instituţie de credit pentru trimestrul următor. „Noul indice de referinţă se aplică atât creditelor noi acordate, la refinanţarea creditelor aflate în derulare, cât şi contractelor aflate în derulare cu acordul părţilor formalizat prin act adiţional la contractul de credit”, se menţionează într-un comunicat al Ministerului Finanţelor Publice.
Primul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, publicat joi de Banca Naţională a României, reglementat prin art. II şi III din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 19/2019, a avut valoarea de 2,36% pe an, adică cu un procent mai mic decât ultimul ROBOR la 3 luni care a fost pe 30 aprilie, de 3,37%. Indicele a fost calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2018.
Adrian Vasilescu, consultant de strategie la BNR, a explicat, pentru Agerpres, că inflația a fost factorul care a dus la ieşirea ROBOR-ului din joc şi introducerea unui nou indice de referinţă pentru credite.
„Inflaţia a dus la perturbări în viaţa publică, ceea ce a dus până la urmă la ieşirea ROBOR-ului din joc şi introducerea unui indice care a fost public astăzi pe site-ul Băncii Naţionale, BNR neavând alt rol decât acela de matematician al sistemului. Adică, face calcule. Face calcule pe baza formulei cerute de lege”, a afirmat Adrian Vasilescu.
El a precizat că şi acest indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor va ţine cont de inflaţie.
„Nu are cum să fie altfel. Orice indice care stabileşte o dobândă ţine cont de inflaţie. De inflaţie, când e vorba de credite, nu poate fugi nimeni. Inflaţia va stabili întotdeauna costul creditului, pentru că apare o dorinţă. Dorinţă care spune aşa: să avem credite cu dobânzi ca afară. Ca să avem credite cu dobânzi ca afară ar însemna să avem inflaţie ca afară şi în acelaşi timp condiţii economice ca afară. În anii cu inflaţie negativă am avut credite cu dobânzi mai bune decât în Cehia, Polonia şi Ungaria, pentru că inflaţia era sub zero. Când a crescut inflaţia peste zero, a crescut şi ROBOR-ul”, a explicat Vasilescu.
Consultantul BNR a menţionat că o parte din credite vor rămâne legate de ROBOR, respectiv creditele pentru programul „Prima casă” şi cele cu dobândă variabilă aflate pe stoc, dar acestea din urmă pot fi refinanţate dacă sunt condiţii şi dacă se înţelege clientul cu banca.
Întrebat dacă este posibil să se înregistreze o cotaţie a Indicelui de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor peste nivelul ROBOR la 3 luni sau la 6 luni, Adrian Vasilescu a spus că nu-şi permite să facă prognoze.