Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un nou semnal de alarmă privind situația de pe piața cărnii
România, singura putere agricolă între ţările membre ale UE cu condiţii pedoclimatice extrem de favorabile agriculturii, este dependentă de importurile de alimente de strictă necesitate, printre care carnea de porc, lucru care pune în pericol securitatea alimentară, susţine preşedintele Asociaţiei Fermierilor din România (AFR), Daniel Botănoiu.
„Neavând sectorul zootehnic dezvoltat, suntem obligaţi să importăm produse alimentare de la partenerii europeni, dar şi de pe pieţe terţe. Asta a făcut ca şi în anul agricol 2021/2022, România să realizeze un deficit comercial foarte mare, ceea ce denotă o dependenţă netă de importul de produse agroalimentare, în special carne de porc. Acest lucru imprimă riscuri majore cu privire la securitatea alimentară şi nu numai”, a declarat Botănoiu, pentru Agerpres.
Reprezentantul fermierilor a arătat că numărul porcilor a fost anul trecut de 17 ori mai mic decât cel de dinainte de 1989 şi de 7 ori mai mic faţă de 2000, iar țara noastră importă acum anual carne de porc de peste 750 de milioane de euro, pentru a acoperi circa 80% din consum.
„Ce s-a întâmplat în ultimele trei decenii cu această ramură a zootehniei care odinioară hrănea o ţară întreagă? Eşecul statului în lupta împotriva pestei porcine e doar ultima dintr-o listă lungă de cauze”, a remarcat preşedintele AFR.
Acesta consideră că deciziile politice luate cu întârziere şi de multe ori nu în concordanţă cu realitatea continuă să lase o amprentă negativă asupra acestui sector. „O prioritate pentru guvernanţii noştri ar trebui să fie încurajarea investiţiilor în fermele de reproducţie. Avem un minus uriaş care va fi greu de recuperat”, a concluzionat Botănoiu. (C. Z.)