Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Un stat membru se poate retrage din Uniune
▲ Tratatul de la Lisabona, care aşteaptă aprobarea preşedintelui Republicii Cehe pentru a intra în vigoare, este un document ce va aduce schimbări atât pentru cetăţeni, cât şi pentru instituţiile europene şi, spun oficialii europeni, va consolida democraţia Uniunii ▲ De exemplu, pentru prima dată, un stat membru se poate retrage din UE ▲
Printre cele mai importante schimbări se numără întărirea rolului Parlamentului European în raport cu celelalte instituţii europene, Legislativul comunitar urmând a fi egalul Consiliului (cu anumite excepţii), deputaţii europeni aleşi vor avea mai multă putere. Puterea Parlamentului European va creşte în deciziile privind bugetul UE, Politica agricolă, Justiţia, Afacerile interne etc, iar numărul deputaţilor europeni va fi de 751, potrivit site-ului oficial al PE. Preşedintele Comisiei Europene va fi ales de Parlamentul European, pe baza unei propuneri a Consiliului European, care va trebui să ia în considerare rezultatele alegerilor europene. Cetăţenii vor avea putere de iniţiativă legislativă - un milion de cetăţeni provenind din statele membre UE vor putea cere Comisiei să ia în considerare noi propuneri de lege. Vor fi create la nivel înalt în Uniunea Europeană două noi posturi pentru care deja şi-au anunţat intenţia de a le obţine mai multe personalităţi politice europene: preşedintele UE (care va înlocui preşedinţia rotativă) şi înaltul reprezentant al Uniunii pentru Afaceri externe şi Politica de securitate. O noutate absolută îl constituie posibilitatea ca un stat membru să se poate retrage din Uniune. Carta drepturilor fundamentale, semnată în 2000, are forţă juridică obligatorie (dar nu se va aplica în totalitate în Regatul Unit şi Polonia), iar parlamentele naţionale vor avea la dispoziţie opt săptămâni pentru a semnala faptul că UE îşi depăşeşte autoritatea într-o propunere de lege europeană. Consiliul va vota mai mult prin sistemul de majoritate calificată, în locul unanimităţii (majoritate de 55% din statele membre şi 65% din populaţia europeană), unanimitatea rămânând valabilă în decizii din domenii mai sensibile, precum fiscalitatea şi apărarea. Tratatul de la Lisabona a fost semnat de cele 27 de state membre pe 13 decembrie 2007 şi, dacă va fi ratificat şi de Republica Cehă, documentul va intra în vigoare în prima zi a lunii ce urmează ratificarea în ultimul stat membru.