Un umanitarism care nu ajută omul

Controlul populaţiei a fost una din politicile strâmbe, începând cu anii â60, impusă atât de ţări mici, ca România comunistă, cât şi de guvernele marilor puteri occidentale, cu precădere SUA. Astăzi, se vede că, după atâtea experimente, sprijinirea forţată a creşterii populaţiei, ca şi a micşorării ei, nu poate aduce decât mari suferinţe oamenilor. Cartea lui Matthew Connelly "Fatal Misconception. The Struggle to Control World Population" ("Confuzie fatală Lupta pentru controlul populaţiei lumii"), The Belknap Press of Harvard University Press, 2008, detaliază erorile acestor politici.

Când producătorul steriletului, numit "Dalkon Shield" (AH Robbins Corporation), a fost dat în judecată de nenumărate ori pentru infecţiile pe care le cauza femeilor, acesta le-a vândut pe toate, în vrac, către USAID, la jumătate de preţ. Peste 440.000 de femei din 42 de ţări, cu precădere sărace, le-au folosit, înainte de retragerea sa de pe piaţă, în 1975. Steriletul "Dalkon Shield" presupunea o inserţie dureroasă şi un risc ridicat de zgârieturi sau perforări uterine, un risc ridicat al bolii inflamatorii pelvine, al sarcinii ectopice şi risc major pentru diferite infecţii.

În saga tristă despre planificarea familială din lumea a treia, femeile, în special cele vulnerabile, aflate în recuperare după naşteri dureroase, erau, de multe ori, forţate să accepte ligatura tubară, adică sterilizare. Acestor situaţii li se alătură alta la fel de gravă: personalul nemedical avea permisiunea de a oferi contraceptive fără nici un fel de prescripţie. Moaşele analfabete au fost învăţate să insereze sterilete, iar medicii au învăţat să simplifice în continuare şi să accelereze procedurile de sterilizare. S-a ajuns până acolo încât să se susţină că, având în vedere rata ridicată a mortalităţii materne în majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare, metodele contraceptive riscante chiar, imperfect administrate, ar putea salva vieţi.

Astăzi, se ştie că în spatele acestei mişcări internaţionale de control al populaţiei s-au aflat cei mai cunoscuţi industriaşi de la mijlocul secolului al XX-lea din SUA, ca Rockefeller, Ford, Gamble, Packard şi McCormick, "oameni de bine". Aceştia, cu zeci de ani înainte ca guvernul ţării lor să acorde ajutoare pentru dezvoltarea ţărilor străine, în paralel cu susţinerea controlului populaţiei, au oferit sume imense de bani pentru "menţinerea calităţii vieţii", calitate ce putea fi pusă în pericol, cum susţineau ei, prin suprapopulare. Magnaţii marilor industrii erau îngrijoraţi de "valul creşterii oamenilor de culoare", în restul lumii. Matthew Connelly oferă în cartea sa dovada rădăcinilor rasiste ale controlului populaţiei, dincolo de orice îndoială.

Este surprinzător faptul că autorul cărţii nu face nici o menţiune la Raportul NSSM 200 (National Security Study Memorandum 200), documentul care a fost moşit de Henry Kissinger, în 1974, şi care a marcat debutul oficial al guvernului american pe frontul controlului populaţiei. În acest raport se sublinia că securitatea naţională a SUA era ameninţată de creşterea populaţiei în lume. Dacă popoarele Asiei, Africii şi Americii Latine vor fi lăsate să se înmulţească, se sugera în document, căutarea de către aceste ţări a dreptăţii sociale le va conduce inevitabil la comunism. Iar acest lucru ar limita accesul SUA la materii prime strategice, atât prin acţiunea regimurilor ostile lor, cât şi indirect, prin epuizarea acestor resurse. Astfel, controlul populaţiei a fost considerat de americani drept o armă în "războiul rece". Rezultatul imediat a fost o creştere uriaşă a cheltuielilor SUA şi a aliaţilor lor pentru controlul populaţiei. Erau vizate zeci de ţări din lume, în special cele vulnerabile la revolte de tip comunist (cum ar fi Thailanda) sau cele care erau depozitare de metale preţioase (cu precădere partea de sud a Africii). În acest fel, milioane şi milioane de dolari ai SUA au alimentat - şi continuă să alimenteze - prin ajutoarele pentru dezvoltare programele de control al naşterii.

Poziţia Bisericii

O istorie a mişcării controlului populaţiei n-ar fi, desigur, completă dacă nu ar arăta şi modul în care Biserica şi aderenţii săi au jucat un rol important în atragerea atenţiei şi în atenuarea exceselor. În legătură cu aceasta, Connelly scrie: "Celor care au dorit controlul populaţiei lumii... li s-a opus un aparat chiar mai formidabil, Biserica Romano-Catolică ş...ţ". Matthew Connelly însă greşeşte enorm, afirmând că nu există nici un fel de diferenţă între Biserică şi stat, în eforturile lor de a influenţa fertilitatea. Spre deosebire de programele coercitive impuse de stat, enumerate chiar de autor, sfaturile şi recomandările Bisericii sunt date cu blândeţe şi înţelegere, iar cei care vin la Biserică o fac dintr-o chemare a sufletului, nesiliţi de nimeni.

Politicile de după anii '90

Matthew Connelly mai susţine că toate eforturile de planificare a familiei reprezintă "mai puţin de 5% din nivelul fertilităţii în ţările în curs de dezvoltare", făcând o referire la analiza din 1994 a economistului Băncii Mondiale, Lant Pritchett. Pritchett susţinea că nivelurile de fertilitate sunt legate de factorul cerere - adică de faptul că oamenii din ţările în curs de dezvoltare, de obicei, îşi doresc mulţi copii -, şi nu de furnizarea de contraceptive.

Această constatare s-a produs în spatele renaşterii mişcării pentru controlul populaţiei, renaştere care a fost pregătită la Conferinţa pentru populaţia lumii la Cairo, în 1994. Astfel, mişcarea pentru controlul populaţiei din timpul Războiului Rece a devenit noua mişcare "pentru sănătatea reproducerii". Cu alte cuvinte, acolo unde agresiunea nu mai poate fi admisă, persuasiunea, sub forma "educaţiei" şi a "grijii faţă de femei", ar putea reuşi.

Astfel, limbajul mişcării controlului populaţiei s-a schimbat, dar scopul ei a rămas acelaşi: fără a spune în mod direct, aceste programe conving naţiuni întregi să se sinucidă demografic. Toţi aceşti termeni şi expresii - fie că e vorba de "eugenie", de "controlul naşterii", de "planificare familială", de "îngrijirea mamei şi copilului", de "sănătatea maternă şi a copilului" sau, şi mai nou, "populaţia, sănătatea şi mediul" - nu ascund decât acţiuni înşelătoare.

Doar o istorie a unei "confuzii fatale"?

Connelly face bine că expune eşecul mişcării pentru controlul populaţiei, mergând pe ideea că au fost concepute politici coercitive, ce i-au forţat pe oameni să facă lucruri împotriva voinţei lor. Istoricul, până la urmă, nu ajunge la miezul problemei, considerând mişcarea pentru controlul populaţiei doar o "confuzie fatală", cum îşi intitulează, de altfel, cartea. Connelly nu vede, de asemenea, sau cel puţin nu recunoaşte, că "drepturile reproductive", pe care el le susţine, implică încălcarea sistematică a drepturilor copilului nenăscut prin avort, implică o legătură indestructibilă între avort şi contracepţie, precum şi efecte dezastruoase la nivel personal şi demografic.

Mişcarea pentru controlul populaţiei sau pentru drepturile reproducerii nu a adus, până în prezent, nici o singură dovadă care să demonstreze că ar exista o legătura directă între planificarea familială şi o dezvoltare economică extraordinară. Şi chiar dacă Connelly nu este nici economist, nici filosof al moralei, trebuie să îi fim recunoscători că, cel puţin, şi-a folosit abilităţile de istoric pentru a pune în lumină nedreptăţi făcute mai multor milioane de oameni. Aşa cum se spune, cei care nu-şi cunosc istoria sunt condamnaţi să o repete.