Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă se vor finaliza în 2015
▲ Cele două unităţi noi, care vor fi construite la Cernavodă, se vor finaliza în 77 de luni de la înfiinţarea companiei de proiect, investiţia necesară ridicându-se la aproximativ 4 miliarde de euro ▲
Ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian, a precizat că Guvernul va aproba, în scurt timp, acordul investitorilor, astfel încât, în luna martie 2009, să fie înfiinţată compania de proiect, la care statul va deţine pachetul majoritar, de 51% din acţiuni. Ministrul Economiei a precizat că investiţia statului român în acest proiect este de circa două miliarde de euro şi va fi realizată în principal de compania Nuclearelectrica, atât prin credite proprii, cât şi prin listarea unor acţiuni. Varujan Vosganian a subliniat că, în viitorul apropiat, investiţiile în sistemul energetic din România vor depăşi 10 miliarde de euro, urmând ca, până în 2020, România să ajungă la o capacitate de producţie de 100 de TW (terawaţi). A fost semnat acordul cu privire la compania care va construi reactoarele Cei şase investitori privaţi şi Nuclearelectrica au semnat ieri un acord privind înfiinţarea companiei de proiect, care va construi şi exploata unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă. Potrivit acestui acord, grupurile CEZ, GDF Suez, ENEL şi RWE Power vor deţine fiecare 9,15% din compania de proiect, iar Arcelor Mittal şi Iberdrola vor deţine câte 6,2% din acţiuni. După etapa de pre-proiectare, care va dura 18 luni şi care prevede realizarea studiului de fezabilitate şi stabilirea modalităţilor de finanţare, va începe construcţia propriu-zisă, care va dura şase ani, fiecare din cele două unităţi urmând să aibă o capacitate instalată de 720 MW. În prezent, centrala nucleară de la Cernavodă funcţionează cu două unităţi nucleare. Primul reactor a fost pus în funcţiune în 1996, iar cel de-al doilea a atins puterea maximă în septembrie 2007, fiind inaugurat la începutul lunii octombrie. Nuclearelectrica este operatorul centralei nucleare de la Cernavodă şi al Fabricii de Combustibil Nuclear de la Piteşti. Cu cele două unităţi nucleare în funcţiune, Nuclearelectrica este al doilea mare producător de energie electrică din România, asigurând aproximativ 18% din necesarul intern. Cine sunt asociaţii la acest proiect ArcelorMittal este cea mai mare companie siderurgică din lume, având 326 de mii de angajaţi, în peste 60 de ţări. Compania reuneşte practic numărul unu şi numărul doi mondial din acest sector, Arcelor şi Mittal Steel. Grupul CEZ este unul dintre cei mai puternici producători, furnizori şi distribuitori de energie din Europa, atât din punctul de vedere al capacităţilor operaţionale, cât şi din punctul de vedere al numărului de clienţi deserviţi. Enel este cea mai mare companie italiană în domeniul energiei electrice şi cea de a doua companie de utilităţi europeană. Unul dintre primii energeticieni la nivel mondial, grupul GDF SUEZ este prezent pe întregul lanţ de valori energetice, atât în domeniul gazelor naturale, cât şi al electrictăţii. Iberdrola este o companie multinaţională, cu o istorie de 108 ani. Ca urmare a unei perioade de extindere internaţională în anul 2001, Iberdrola este astăzi una dintre cele mai mari companii energetice din lume. RWE este una dintre primele cinci companii industriale din Europa şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul producerii şi transportului, cât şi al vânzării şi tranzacţionării de energie electrică şi gaz.