Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Uniunea Europeană trebuie să-şi împartă povara datoriilor“
Pentru ca moneda euro să supravieţuiască în condiţiile actuale, guvernele trebuie să se îndrepte către o uniune fiscală.
Laureaţii Premiului Nobel pentru Economie din acest an, Thomas Sargent şi Christopher Sims, spun că nu au o soluţie "minune" pentru criza datoriilor de stat din Europa, însă recomandă guvernelor din zona euro să se îndrepte către o uniune fiscală, dacă vor ca moneda unică să supravieţuiască. "Pentru supravieţuirea euro, zona euro trebuie să găsească o modalitate de împărtăşire a poverilor fiscale", a declarat Christopher Sims, profesor de economie la Universitatea americană Princeton. Laureatul Premiului Nobel a subliniat, totodată, că Banca Centrală Europeană are nevoie de o autoritate fiscală centrală în zona euro. La rândul său, şi Thomas Sargent spune că nu a găsit "o soluţie simplă la criza economică mondială", despre care afirmă că "necesită mult lucru mărunt, legat în special de analiza datelor". Cei doi economişti americani au câştigat luni Premiul Nobel pentru progresele reuşite în cercetarea efectelor măsurilor de politică economică asupra economiei reale. Rezultatele lor sunt folosite de guverne pentru anticiparea eficacităţii măsurilor pregătite. "Panica şi crizele, ceea ce se întâmplă acum în Europa cu moneda euro, se rezumă la aşteptări privind ce urmează să facă ceilalţi", a declarat Thomas Sargent, profesor la New York University. Oficial european: "Situaţia se agravează" Criza datoriilor de stat din zona euro a devenit "sistemică" şi "Europa trebuie să acţioneze la unison pentru a evita un dezastru, pentru că nu mai este timp de pierdut", a avertizat, ieri, şi preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet. "În ultimele trei săptămâni, situaţia a continuat să fie tot mai gravă. Criza este sistemică şi trebuie atacată decisiv. Gradul ridicat de interconectare din sistemul financiar al UE a condus la creşterea rapidă a riscului de contagiune semnificativă. Ameninţă stabilitatea financiară în UE ca întreg şi afectează economia reală în Europa şi dincolo de graniţele ei", a declarat Trichet în faţa Comisiei de Economie şi Politică Monetară din Parlamentul European.