Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din Bucureşti se află pe primul loc între toate cele 52 de universităţi şi organizaţii de cercetare din România, potrivit SCImago Institutions Ra
Unu din cinci șoferi recunoaşte că a condus băut
Aproape 20% dintre şoferi au condus autoturismul după ce au consumat băuturi alcoolice, potrivit unui studiu publicat de Asociaţia Spirits România.
Motivele care i-au determinat pe aceştia să se urce băuți la volan au fost că „nu se simţeau beţi, ci doar consumaseră puţin alcool” (peste 60% dintre respondenți), iar alţii „aveau de parcurs un drum scurt care le era familiar” - 33,77%. Pentru 5% dintre respondenți presiunea anturajului a stat la baza acestei decizii.
Pe de altă parte, peste 60% dintre respondenți au spus că printre cunoscuții lor există persoane care s-au urcat la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.
Atitudinea românilor faţă de şoferii care se urcă băuţi la volan nu este una foarte drastică, „doar 16% dintre respondenți apreciind că șoferii care se urcă băuți la volan reprezintă cel mai mare pericol la adresa siguranței în traficul din România”.
Mai mult de o treime au spus însă că pedepsele mai aspre pentru șoferii care comit infracțiuni ar duce la îmbunătățirea siguranței rutiere.
Totuşi, doar 8% dintre respondenţi au ales să sesizeze poliția atunci când în calitate de pasager au întâlnit un șofer aflat sub influența alcoolului.
Sondajul mai arată că 42,33% dintre respondenți consideră că legislația existentă este suficient de dură, dar nu este aplicată corespunzător.
Studiul a fost realizat online la solicitarea Asociației Spirits România, în cadrul campaniei „NOT alCOOL la volan #ConsumaResponsabil”, care are ca obiectiv prevenirea consumului de alcool la volan și se desfășoară în perioada mai - decembrie 2024, în parteneriat cu Brigada Rutieră București și cu sprijinul Corpului Naţional al Poliţiștilor. (O. N.)


