Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Utilitatea cardului european de sănătate
Cardul european de asigurări sociale de sănătate oferă posesorului acces la serviciile medicale din ţările unde călătoreşte, respectiv cele 28 de state membre UE, dar şi în Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. Ultimele cifre disponibile pentru anul 2013 arată că aproape 200 milioane de europeni, adică mai mult de jumătate din populaţia asigurată din UE, deţin deja cardul european de sănătate.
În timpul unei călătorii într-o altă ţară UE, cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS) oferă posesorului acces la unităţile medicale de stat, urmând să beneficieze de tratamentul la care au dreptul şi cetăţenii asiguraţi în ţara respectivă. Deşi costurile diferă de la o ţară la alta, în funcţie de sistemul de sănătate, cardul le-ar putea reduce şi, în unele ţări, garantează chiar şi accesul la îngrijiri gratuite. CEASS nu poate fi utilizat însă pentru a acoperi tratamentele medicale planificate în altă ţară, se menţionează într-un comunicat al Comisiei Europene, care îi îndeamnă pe cetăţenii europeni să solicite eliberarea unui astfel de document în cazul în care intenţionează să călătorească în spaţiul Uniunii.
Cardul se obţine de la casele de asigurări de sănătate din localitatea de domiciliu şi poate fi folosit în toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene, precum şi în Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein. Beneficiarii sunt persoanele asigurate, fiecare membru al familiei care călătoreşte în străinătate trebuie să deţină propriul său card, inclusiv copiii minori. În România, documentul se eliberează gratuit la cerere şi are o valabilitate de 6 luni de la data eliberării, cu maximum o lună înainte de expirarea lui putând fi obţinut unul nou urmând aceeaşi procedură, respectiv completarea unei cereri la care se ataşează copie după documentele de identitate şi adeverinţa de asigurat sau salariat.
Aproape 200 milioane de europeni, adică mai mult de jumătate din populaţia asigurată din UE, deţin deja cardul european de asigurări sociale de sănătate, conform celor mai recente cifre disponibile pentru 2013, în creştere cu 8 milioane faţă de anul precedent. „Este încurajator să vedem tocmai acum, când mulţi se pregătesc să plece în vacanţa de vară, că din ce în ce mai mulţi oameni au un card european de asigurări sociale de sănătate. Acesta le permite să obţină tratamentul necesar atunci când călătoresc în Uniunea Europeană, în Elveţia, în Liechtenstein, în Norvegia şi în Islanda. Numărul tot mai mare de cetăţeni care obţin cardul demonstrează încrederea în sistemul CEASS şi recunoaşterea protecţiei pe care o oferă acesta“, a declarat, într-un comunicat, László Andor, comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune.
Executivul european subliniază că în acest moment mai multe magazine de aplicaţii pun la dispoziţie, în 25 de limbi, noua aplicaţie CEASS, care informează cu privire la modul de utilizare a cardului în ţările vizate, dar şi cum se poate obţine rambursarea costurilor. (Oana Nistor)