Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
„Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie“
Majorarea preţurilor la electricitate şi gaze este un fenomen european, nu doar românesc, cauzat, în parte, de revenirea economiei după pandemie, dar şi de politica UE de trecere de la o economie bazată pe combustibili fosili la una care folosește energie verde. Această tranziție implică și majorarea penalităţilor pentru poluare, care conduce la o scumpire a energiei bazată pe cărbune sau gaze, a arătat preşedintele Consiliului Concurenţei.
Preţul energiei va rămâne ridicat, astfel că oamenii ar trebui să-şi eficientizeze consumul, autorităţile să-i ajute pe cei vulnerabili, iar companiile să plătească o contribuţie de solidaritate, a avertizat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. „Preţul energiei va rămâne ridicat, întrucât se estimează că certificatul de dioxid de carbon, care acum costă 50 de euro, ar putea ajunge la 100 de euro. Aceste preţuri mari nu vor dispărea. Va trebui să învăţăm să trăim cu preţuri mari la energie”, a spus Chirițoiu, potrivit Agerpres.
La rândul său, ministrul mediului, Tanczos Barna, a explicat zilele trecute la un simpozion de specialitate că tranziţia spre energia cu zero emisii trebuie făcută, dar are costuri şi, dacă o facem prea abrupt, oamenii vor găsi soluţii individuale care vor fi mai poluatoare decât combustibilii fosili pe care îi folosim acum. În România, această tranziţie va fi mult mai grea decât în alte state, consideră el. „Noi pornim cu peste 3 milioane de gospodării care încă se încălzesc cu combustibil fosil. Nu putem din decembrie să trecem pe un sistem altul decât fosil, pe un sistem inexistent. Nu vom reuşi în 2-3-5 ani să trecem de la lemnul de foc la energia electrică”, a declarat Tanczos.
Potrivit oficialului, preţul lemnului a crescut vertiginos şi, alături de preţul energiei, va avea un impact uriaş pentru bugetul familiilor. O analiză îngrijorătoare asupra consecințelor mai largi pe care le va avea creșterea istorică a preţului gazelor naturale a fost făcută de site-ul economic Bloomberg. Potrivit analiștilor citați de Bloomberg, iarna care urmează ar putea da lumii o lecţie dureroasă cu privire la cât de vitale au devenit gazele naturale pentru economie. Preţurile inaccesibile ar putea limita cheltuielile de consum ale gospodăriilor şi eroda salariile prin inflaţie, obligând guvernatorii băncilor centrale să ia unele decizii dificile de politică monetară. Şi mai grav, deficienţele în aprovizionarea cu gaze ar putea paraliza industrii întregi şi chiar întrerupe livrarea de curent electric în ţările în curs de dezvoltare, declanşând tensiuni sociale. „Energia stă la baza economiei. Preţurile mari la energie reverberează de-a lungul lanţului de aprovizionare şi ar putea afecta relansarea”, susţine Bruce Robertson, analist la Institute for Energy Economics and Financial Analysis, potrivit Bloomberg. (C. Z.)