Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Vara creşte riscul toxiinfecţiilor alimentare
În perioadele caniculare, autorităţile avertizează că riscul apariţiei de toxiinfecţii alimentare este foarte mare, astfel că populaţia este avertizată să cumpere alimentele doar din spaţiile special autorizate şi să le păstreze la temperaturi şi în condiţii adecvate. Potrivit meteorologilor, de astăzi vremea va intra într-un proces uşor de răcire, însă temperaturile vor creşte din nou după data de 18 iunie, canicula revenind în toată ţara.
În perioadele caniculare creşte riscul apariţiei de toxiinfecţii alimentare, iar autorităţile recomandă populaţiei să acorde o mai mare atenţie modului în care transportă, păstrează sau prepară alimentele, iar achiziţia acestora să se facă din locurile autorizate. „În sezonul cald creşte riscul alterării alimentelor şi, implicit, al apariţiei de toxiinfecţii alimentare şi, de aceea, este bine să fie respectate câteva măsuri simple, dar foarte eficiente. Recomandăm consumatorilor să cumpere produse alimentare numai din locuri sau spaţii înregistrate sau autorizate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, pentru că le oferă garanţia unor produse sigure, care sunt controlate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi care sunt depozitate în condiţii corespunzătoare de temperatură şi igienă”, se arată în comunicatul ANSVSA publicat pe site-ul instituţiei.
Neregulile constatate de către consumatori pot fi sesizate apelând gratuit numărul de telefon 0800 826 787. Specialiştii recomandă ca după cumpărare, cât mai repede posibil, alimentele de origine animală să fie introduse în frigider, unde se păstrează astfel: carnea refrigerată, laptele, produsele din lapte şi ouăle la o temperatură de refrigerare de preferinţă între 0˚C și 4˚C şi separat în funcţie de categoria de produs, iar carnea congelată la o temperatură cât mai scăzută, respectiv sub -12˚C. De asemenea, produsele care au fost decongelate nu se recongelează pentru a fi ulterior preparate sau consumate.
În ceea ce priveşte modul în care alimentele sunt păstrate în frigider, acestea vor fi ambalate separat şi menţinute în decursul perioadei de valabilitate la temperaturile indicate pe ambalaj. În acelaşi timp, alimentele gătite trebuie păstrate în recipiente acoperite. „Alimentele alterate trebuie îndepărtate întrucât sunt o sursă de contaminare pentru celelalte alimente, iar fructele şi legumele vor fi spălate bine atât înainte de a fi depozitate în frigider, cât şi înainte de a fi consumate”, recomandă ANSVSA.
Direcţiile Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor din Bucureşti şi din teritoriu vor verifica un minim de cerinţe care trebuie respectate de către agenţii economici, între care evitarea expunerii la vânzare a produselor de origine animală în locuri şi spaţii care nu asigură temperaturi adecvate şi condiţii de igienă corespunzătoare. „Vor fi verificate condiţiile de manipulare, depozitare şi transport ale produselor de origine animală în toate unităţile autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar şi, în mod special, ale produselor perisabile (carne preparată şi carne tocată, peşte, ouă, lapte şi produse din lapte), iar produsele de origine animală alterate sau depreciate vor fi confiscate şi distruse”, precizează comunicatul ANSVSA. În acelaşi timp, transportul produselor alimentare în această perioadă este interzis în cazul neasigurării temperaturilor adecvate pentru menţinerea lanţului frigorific.
Potrivit meteorologilor, de astăzi vremea va intra într-un proces uşor de răcire, însă temperaturile vor creşte din nou după data de 18 iunie, canicula revenind în toată ţara.