Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vești mai puțin bune despre prețurile locuințelor
Preţul mic de construire din România nu va mai putea rămâne așa mult timp, apreciază reprezentantul patronatelor din construcții. O soluție pentru frânarea scumpirilor apartamentelor ar fi impozitarea mai mică a muncii. La nivel naţional, preţul mediu pe metru pătrat solicitat în luna august pentru o locuinţă a ajuns la valoarea de 1.508 euro.
Preţurile locuinţelor din România vor creşte și se vor apropia de preţurile din ţările europene, care sunt de la de două ori mai mari până la de 5 ori mai mari, a declarat preşedintele Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii, Cristian Erbaşu, la finalul unui eveniment organizat cu ocazia Zilei naţionale a constructorului. „În condiţiile în care nu vom avea o criză, dacă ne vom reveni din punct de vedere economic, este evident că preţurile apartamentelor vor tinde spre preţurile din Uniunea Europeană. (…) În construcţii, în momentul de faţă, ceea ce se construieşte în România, la nivel de apartamente, cu 600 de euro/mp, în Polonia se construieşte cu 1.000-1.200 de euro/mp. Nu mai vorbim de ţările din Vest, unde se construieşte cu peste 2.000-2.500 de euro/mp. Aceleaşi apartamente se vând în România cu 1.000-1.200 (euro/mp construit, n.r.), acolo (în Polonia, n.r.) cu peste 2.000, iar în Vest se vând cu undeva la 5.000 de euro/mp. Deci în direcţia asta ne ducem”, a afirmat Erbaşu, citat de Agerpres.
Liderul patronatelor din construcţii a apreciat că este nevoie de impozitarea mai redusă a muncii. „În România preţul de construire este încă mic, dar nu va mai rămâne mult timp la acest nivel, deși taxele pe proprietate sunt încă reduse faţă de ţările din Vest. Sper ca şi noi să găsim o soluţie (…), oamenii implicaţi politic să înţeleagă că munca trebuie mult mai puţin impozitată, iar dacă trebuie să impozităm, să impozităm alte lucruri”, a menţionat antreprenorul.
Erbașu a subliniat că preţul locuinţelor va scădea doar în cazul în care va apărea o criză economică dură. „Nu este o veste bună, din păcate, pe care o dau celor care doresc să cumpere: dacă se gândesc că se vor ieftini apartamentele, acest lucru se va întâmpla doar dacă vom intra într-o criză foarte mare”, a precizat Erbaşu.
Conform celui mai recent raport realizat de Imobiliare.ro, piaţa rezidenţială autohtonă este pe un trend ascendent, în al doilea trimestru din 2021, preţurile solicitate de vânzătorii de locuinţe înregistrând cel mai mare avans, de 3,1%, de la declanşarea pandemiei.
La nivel naţional, preţul mediu în luna august pentru o locuinţă a ajuns la 1.508 euro/mp, Clujul rămânând oraşul cel mai scump, cu o medie de 1.973 euro/mp. Urmează locuinţele din Capitală (1.569 euro/mp), Braşov (1.442 euro/mp), Constanţa (1.347 euro/mp), potrivit Imobiliare.ro. (C. Z.)