Românii care vor să cumpere o locuinţă în această perioadă trebuie să plătească, în medie, cu 14% mai mult decât cei care au făcut acest pas la finele lui 2023, reiese dintr-o analiză de specialitate.
Viitorul aparţine creditelor pentru agricultură
▲ Preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea, a susţinut că mediul rural reprezintă, în acest moment, cel mai mare potenţial pentru piaţa creditelor din România, în ciuda faptului că instituţiile bancare nu şi-au adaptat foarte bine produsele pentru această categorie de investitori ▲
Pentru băncile din România, întreprinderile mici şi mijlocii sunt, în prezent, un adevărat „El Dorado“, însă viitorul aparţine creditelor pentru agricultură, a declarat preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor, Radu Graţian Gheţea. Băncile îşi vor adapta produsele pentru agricultorii care vor să acceseze fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, pentru dezvoltarea unei afaceri în mediul rural. Acesta a explicat că, dacă în anii ’90 toate băncile erau interesate de marile corporaţii străine care investeau în România, treptat băncile au început să se orienteze tot mai mult către persoanele fizice, însă şi apogeul activităţii cu persoanele fizice a trecut deja, iar acum, persoanele juridice, în special întreprinderile mici şi mijlocii, reprezintă noul „El Dorado“. „Fondurile europene au avut şi încă mai au un rol deosebit în mărirea apetitului băncilor pentru activitatea acestei categorii (IMM-uri) şi, după părerea mea, vom asista, în viitorul apropiat, la intensificarea acestei bătălii pentru cucerirea pieţei IMM-urilor“, a apreciat preşedintele ARB, în intervenţia avută în cadrul conferinţei „România, doi ani de bilanţ european“, organizată de Fundaţia Centrul European de Relaţii Internaţionale şi Studii Strategice (CERISS). În opinia sa, cel mai mare potenţial pentru piaţa creditării din România este oferit de mediul rural. „Băncile au intrat, încă foarte puţin, pe piaţa creditelor pentru agricultură. Dacă nu apărea această criză, eram foarte convins - dar încă îmi menţin acest punct de vedere - că viitorul îl va reprezenta creditarea în mediul rural, unde sunt foarte multe lucruri de făcut, unde este loc de foarte mult în ceea ce priveşte investiţiile, pentru a se crea un nivel apropiat de ceea ce este în UE, iar băncile au un rol importat în acest domeniu“, a spus Gheţea.