Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Viitorul deceniu va fi mai călduros
Planeta a înregistrat cel mai cald deceniu de când a început să fie măsurată temperatura, în 1880, arată specialiştii climatologi americani. Cu excepţia anului 1988, cei mai călduroşi nouă ani au fost înregistraţi în intervalul 2000 - 2010. "Temperatura consemnată într-un an nu este semnificativă în sine, însă contează faptul că ultimul deceniu a fost mai cald decât precedentul. Planeta se încălzeşte, iar motivul este că noi continuăm să emitem tot mai mult bioxid de carbon în atmosferă", spune Gavon Schmidt, climatolog NASA.
În ceea ce priveşte anul trecut, 2012 a fost al nouălea din cei mai călduroşi ani consemnaţi în statistica ultimelor două secole, cu o medie de 14,6 grade C, cu 0,6 grade mai mult decât la mijlocul secolului al XX-lea, potrivit celor mai recente cifre ale Institutului Goddard pentru studii spaţiale (GISS) al NASA. Dacă 2012 a fost un an cu temperaturi mai ridicate pe întreg globul, "în Statele Unite a fost cel mai fierbinte înregistrat din 1880", au subliniat climatologii americani. Dioxidul de carbon, care afectează în mare măsură clima terestră, este produs natural, dar şi emis la arderea energiei fosile, care a crescut în permanenţă în ultimele decenii, precizează NASA. În 1880, concentraţia de CO2 din atmosferă era de circa 285 părţi la milion (ppm) ca volum. În 1960, ea atingea 315 ppm, pentru ca astăzi să depăşească 390 ppm. "Putem anticipa că viitorul deceniu va fi mai călduros decât cel precedent", concluzionează raportul.