Ocoalele Romsilva au stocuri de circa 400.000 mc de lemn de foc, disponibile la comercializare către populaţie. Acestea vor fi completate prin recoltările care se vor face în perioada următoare, astfel încât
Vizită a șefului AIE la București
Prezent la București la un forum de specialitate, directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (AIE), Fatih Birol, a declarat că în perioada următoare ar putea fi anunţate „veşti bune” privind o apropiere instituţională între AIE şi România. Tema intrării în această organizaţie, care reuneşte peste 40 de state şi fixează direcţiile energetice la nivel global, a fost discutată și cu preşedintele Nicuşor Dan. După întâlnire, șeful statului a precizat că apartenența la Agenţie este legată de aderarea la OCDE, întrucât doar membrii Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică pot fi în AIE. (C.Z.)



.jpg)