În sensul larg al cuvântului, voluntar este cel care face o activitate conştient şi voit în sprijinul cuiva, fără a fi răsplătit material. Şi totuşi, în statele unde există o tradiţie în acest sens, voluntarii beneficiază şi de o anumită recunoaştere, din punctul de vedere al calificării profesionale, dezvoltării personale şi experienţei într-un anumit domeniu.
În ultimele zile, voluntariatul a revenit în atenţia opiniei publice prin apariţia discuţiilor privind modificarea legii actuale. Noul act normativ, care se află acum în dezbaterea parlamentarilor, vizează obligativitatea contractului dintre voluntar şi organizaţia-gazdă, recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională şi acordarea unui certificat de competenţe dobândite prin voluntariat.
La baza revizuirii cadrului legal au stat o serie de argumente precum procentul scăzut de voluntari ce se înregistrează în România comparativ cu alte state europene, unde numărul voluntarilor se cifra, la nivelul anului 2011, la aproximativ 100 de milioane, potrivit unor date ale Comisiei Europene. Deloc întâmplător, în ţările unde numărul voluntarilor este ridicat, nivelul de trai este de asemenea ridicat, exemple grăitoare fiind ţările nordice, precum Norvegia (unde 80% din populaţie este într-o organizaţie de voluntari), Suedia, Olanda şi Austria. Prin comparaţie, în state precum Grecia, Bulgaria, Italia, Lituania sau România, procentul de voluntari depăşeşte cu puţin 10% din populaţie.
Principalele modificări ale legii voluntariatului
Propunerea legislativă, iniţiată de deputatul Mihai Sturzu şi care se află în dezbaterea Parlamentului, aduce trei modificări importante ale activităţii de voluntariat: obligativitatea unui contract-cadru între voluntar şi organizaţia gazdă, care va duce la responsabilizarea ambelor părţi; recunoaşterea voluntariatului ca experienţă profesională, o prevedere existentă deja în majoritatea statelor UE, cu precizarea că experienţa profesională nu va însemna un plus la vechimea anilor de muncă în calculul pensiei, ci va conferi un plus în momentul angajării mai ales pentru tinerii absolvenţi. O altă modificare, poate mai importantă decât celelalte, este acordarea de către organizaţia-gazdă a unui certificat de competenţe dobândite prin voluntariat, recunoscut la nivelul UE, în mai multe domenii: artă şi cultură, sport şi recreere, educaţie şi cercetare, protecţia mediului, sănătate, asistenţa în domeniul serviciilor sociale, religia, activismul civic, drepturile omului, ajutorul umanitar sau filantropic, dezvoltarea comunitară, dezvoltarea socială.
Printre susţinătorii legii se numără secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat, care a iniţiat la Târgu Mureş serviciul SMURD, „pornit de la un nucleu de voluntari“. Acesta şi-a manifestat speranţa ca iniţiativa să fie publicată şi aplicată până la sfârşitul anului. „Trebuie să înţelegem, inclusiv la nivel de stat, că voluntariatul nu e pe gratis, costă în a investi în voluntari pentru a-i dezvolta, costă în a investi în voluntari pentru a-i pregăti, dar odată ce îi ai, beneficiul statului e mult mai mult decât investiţia. De aceea spun că această iniţiativă este una excelentă pentru că rezolvă câteva probleme foarte bine ţintite“, a spus Arafat, citat de Mediafax.
El a mai arătat că recunoaşterea experienţei profesionale în cazul activităţii de voluntariat reprezintă minimul care se poate face pentru voluntar, arătând că este foarte important şi ca activitatea de voluntariat să fie recunoscută la departajarea candidaţilor. „E nevoie de lege ca să încurajăm, să ajutăm ca voluntariatul să fie valorificat la maximum“, a mai spus Arafat.
Voluntariatul creştin
Voluntariatul ţine de cultură, de tradiţie, acest simţământ cultivându-se în sânul familiei, la şcoală, în comunitate. De-a lungul vremii, ideea de voluntariat a fost asociată cu ideea de caritate, de a face cuiva un bine, de a-i întinde un colţ de pâine ori un ajutor material. Însă conceptul de voluntariat, după mai multe definiţii corelate, reprezintă disponibilitatea unei persoane „de a oferi, din proprie iniţiativă, din timpul său în folosul altora, fără a primi o compensaţie materială“ (definiţie adoptată de Consiliul Naţional al Voluntariatului în iunie 2002).
Activităţile de voluntariat pot fi de interes public, ori în folosul persoanelor defavorizate, în domenii precum asistenţa şi serviciile sociale, protecţia drepturilor omului, medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ, ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, de protecţie a mediului etc.
Beneficiarii voluntariatului sunt, deopotrivă, atât cei care întreprind acţiunea de voluntariat, cât şi cei pentru care este realizată, rezultând în final o mai bună coeziune socială, un nivel de trai mai bun din toate punctele de vedere.
Credinţa ortodoxă promovează ideea de voluntariat prin întrajutorarea aproapelui, văzută prin prisma dragostei faţă de Dumnezeu, întrucât „a face binele“ reprezintă un exerciţiu creştin, principiul iubirii în Hristos. „A face binele este un exerciţiu eminamente creştin, binele este principiul iubirii în Hristos: Hristos, Dumnezeu şi Omul în acelaşi timp, care vine şi ne arată clar modelul slujirii aproapelui.
Voluntariatul este o activitate care ar trebui să se manifeste zilnic, să fie un mod de a trăi prin perspectiva binelui. Însă binele fără Hristos nu are nici o valoare, pentru că este făcut doar pentru împăcarea propriei conştiinţe“, crede doamna Denisa Mănoiu, profesor de religie la Colegiul „Costache Negruzzi“ din Iaşi, implicată în derularea a numeroase acţiuni de voluntariat împreună cu elevii de toate vârstele.
