Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Vom plăti maximum 0,8 lei/kWh la energie şi 0,31 lei/kWh la gaze
Guvernul a adoptat, marți, noile măsuri pentru plafonarea preţurilor şi compensarea facturilor la energie, potrivit cărora consumatorii casnici vor primi diferite compensări astfel încât, în final, să plătească maximum 80 bani/kWh la energia electrică şi 31 bani/kWh la gaze, în lunile februarie și martie.
De noua schemă de compensare a facturilor la energie, care intră în vigoare de la 1 februarie 2022, vor beneficia consumatorii casnici, dar și consumatori non- casnici, precum agenți economici, școli, ONG-uri.
„Astăzi am aprobat ordonanţa de urgenţă prin care, începând cu data de 1 februarie, se fac anumite modificări în ajutorul oamenilor. Practic, pentru toţi consumatorii casnici, pentru toţi românii care deţin o locuinţă, scade plafonul de la 1 leu pe kWh la 80 de bani pe kWh pentru energie electrică şi de la 37 de bani pe kWh la 31 de bani pe kWh, indiferent cât consumă. Dacă, în plus, consumă mai puțin de 500 kWh lunar (la energie electrică, n.r.) și 300 kWh lunar (la gaze, n.r.), atunci beneficiază de o compensare suplimentară şi, practic, vor plăti 68 de bani pentru energia electrică şi circa 22 de bani pentru gazele naturale - cu toate taxele incluse”, a arătat ministrul energiei, Virgil Popescu, într-o conferinţă de presă, după ședința de Guvern.
Ministrul s-a referit și la consumatorii non-casnici pentru care preţul va fi plafonat la 1 leu pe kWh la energia electrică şi la 37 de bani pe kWh la gazele naturale. Schema a fost lărgită, dincolo de instituţii de învăţământ sau ONG-uri, „pentru, practic, aproape toţi consumatorii non-casnici”, cu excepţia marilor consumatori de energie electrică, care au beneficiat de Ordonanţa 81, pe o schemă de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană, a menționat oficialul, citat de Agerpres.
Pe de altă parte, furnizorii de energie atrag atenția că nu au primit până acum nici un ban de la stat pentru compensarea facturilor, potrivit declarațiilor făcute la o conferință de specialitate de Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie. Ea a susţinut că întârzierea decontării va crea o presiune mare pe furnizori.
Referitor la acest aspect, ministrul energiei, Virgil Popescu, a precizat că decontarea compensărilor va fi făcută după ce facturile vor fi întocmite conform legii.
În replică, Dărăban a arătat că decontarea trebuie făcută independent de situaţiile punctuale. „Nu poţi să spui că, pentru o factură care nici nu ştii la care dintre furnizori nu este corectă, tu opreşti decontările pentru toată zona de furnizare. Aici suntem puţin îngrijoraţi”, a precizat ea.
Potrivit reprezentantei furnizorilor de energie, 70% din factura la gaze reprezintă costul furnizorului cu achiziţia mărfii şi 50-60% în cazul facturii la electricitate, iar marja furnizorilor este de 5% în medie. (C. Z.)