Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Vremea la extreme pe site-ul meteoalarm.eu
Site-ul www.meteoalarm.eu oferă europenilor cele mai relevante informaţii despre evenimentele meteorologice extreme aşteptate pe continent. Proiectul a fost dezvoltat de reţeaua institutelor naţionale de meteorologie încă din anul 1997, la iniţiativa Franţei, iar în prezent include 31 de ţări europene, între care şi România. Site-ul foloseşte coduri de culoare pentru a avertiza în legătură cu precipitaţii cu risc crescut de inundaţii, ninsori abundente, frig sau arşiţă, dar şi alte fenomene extreme. Dintr-o singură privire şi un singur click, europenii pot afla locurile din Europa unde există avertizări pentru fenomene meteorologice extreme.
Site-ul www.meteoalarm.eu furnizează informaţii relevante asupra posibilităţii apariţiei de condiţii meteorologice severe, cum sunt ploi puternice, furtuni violente, vânt tare, valuri de căldură, incendii de pădure, ceaţă, zăpadă (inclusiv viscol) sau frig extrem. De asemenea, sunt prezentate şi alerte pentru avalanşe sau valuri mari la ţărm. Proiectul a fost dezvoltat de Eumetnet - reţeaua de Servicii Meteorologice europene publice din cadrul Organizaţiei Meteorologice Mondiale. Încă din anul 1997, Meteoalarm strânge laolaltă 31 de ţări, între care şi România. Website-ul prin care populaţia este avertizată în legătură cu fenomenele meteo periculoase din Europa este disponibil în limbile ţărilor participante, inclusiv limba română. Cum funcţionează sistemul meteoalarm www.meteoalarm.eu oferă un sistem inteligibil universal care utilizează hărţi cu simboluri şi coduri de culori şi care furnizează cele mai recente avertizări de vreme severă aşteptată în următoarele 48 de ore, în cea mai mare parte a Europei. Oriunde se află pe continent, "europenii primesc informaţii clare care să-i ajute să-şi planifice călătoriile sau orice altă activitate afectată de vremea severă. De exemplu, vor şti unde este posibil ca ploaia abundentă să provoace inundaţii, care este riscul de avalanşe, dacă este posibil ca ceaţa să întârzie călătoria cu avionul sau dacă vremea călduroasă şi uscată măreşte riscul producerii de incendii de pădure", potrivit prezentării oficiale. Fiecare ţară beneficiază, pe hartă, de un cod de culori, care reprezintă cele patru niveluri de avertizare: de la roşu, care indică un risc excepţional cauzat de situaţii meteorologice periculoase, portocaliu, galben, până la verde, care indică faptul că nu este aşteptată vreme severă. Site-ul oferă şi o hartă în tonuri de gri, destinată persoanelor care nu percep culorile. Codul culorilor Sistemul de vigilenţă foloseşte un cod de culori pentru a reprezenta gravitatea situaţiei meteorologice prevăzute: Alb: Date lipsă, insuficiente, perimate sau suspecte. Verde: Nu este necesară o vigilenţă particulară vizavi de fenomenele meteorologice. Galben: Vremea este potenţial periculoasă. Fenomenele meteorologice care sunt prognozate nu sunt chiar neobişnuite pentru regiunea vizată, dar fiţi atenţi dacă practicaţi activităţi expuse riscurilor meteorologice. Informaţi-vă asupra condiţiilor meteorologice aşteptate şi nu vă expuneţi nici unui risc ce poate fi evitat. Oranj: Vremea este periculoasă. Au fost prognozate fenomene meteorologice neobişnuite, sunt probabile pagube sau victime. Fiţi foarte vigilenţi şi informaţi-vă regulat şi în detaliu asupra condiţiilor meteorologice aşteptate. Fiţi atenţi la riscurile ce pot fi inevitabile şi urmaţi orice sfat dat de către autorităţi. Roşu: Vremea este foarte periculoasă, fiind prognozate fenomene meteorologice de o intensitate excepţională. Sunt posibile pagube majore şi accidente, adesea pe regiuni extinse, în multe cazuri fiind ameninţate vieţile oamenilor şi bunurile materiale. Informaţi-vă frecvent şi în detaliu asupra condiţiilor meteorologice aşteptate şi riscurilor corespunzătoare. În toate circumstanţele, urmaţi ordinele şi orice sfat dat de către autorităţile dumneavoastră şi fiţi pregătiţi pentru măsuri excepţionale. Ţări participante la proiect Portalul Meteoalarm a fost constituit, spun iniţiatorii, dintr-o necesitate, întrucât "situaţiile de vreme extremă se vor produce din ce în ce mai frecvent, sporind pericolele la adresa vieţii şi a bunurilor". În mod repetat, furtunile, inundaţiile sau avalanşele care se produc în Europa cauzează dezastre, iar valurile de căldură din ultimii ani au facut mii de victime, meteoalarm.eu fiind unica sursă care prezintă informaţii meteorologice cuprinzătoare de peste tot din Europa. Ţări participante la proiectul meteoalarm: Austria, Belgia, Croaţia, Cipru, Republica Cehă, Danemarca, Elveţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Olanda, Marea Britanie şi, de la 23 martie, Bulgaria.