Victoria republicanului Donald Trump la alegerile prezidenţiale americane, continuarea războiului din Orientul Mijlociu sau Jocurile Olimpice de la Paris se numără printre evenimentele care, potrivit unei
Wikipedia, la fel de „iute” și după 20 de ani
Wikipedia, celebra enciclopedie on-line gratuită, considerată unul dintre ultimii „dinozauri” ai internetului liber şi participativ, a împlinit 20 de ani de la lansare, informează AFP.
Potrivit istoricului Remi Mathis, fostul preşedinte al versiunii franceze a enciclopediei, Wikipedia este un mic miracol în era internetului pentru profit dominat de Google, Amazon, Facebook, Apple şi Microsoft.
Lansată în 15 ianuarie 2001 de americanul Jimmy Wales în scopuri nonprofit, Wikipedia a reușit să reunească cunoştinţele acumulate la nivel planetar graţie a milioane de contributori benevoli. Prefixul Wiki provine din limba hawaiiană, însemnând „iute” sau „rapid” și face referință la simplitatea şi uşurinţa cu care permite mai multor persoane să redacteze acelaşi material.
Wikipedia ocupă locul al şaptelea în clasamentul celor mai vizitate site-uri și conține peste 55 milioane de articole publicate în 309 limbi. Versiunea în limba română a apărut în iulie 2003, iar acum cuprinde 415.301 articole, 2.254.771 de pagini şi 541.866 de utilizatori înregistraţi, potrivit ro.wikipedia.org.
Enciplopedia a atras și critici, reproșându-i-se mai ales lipsa diversității și unghiurile moarte legate de subiecte asociate unor ţări în curs de dezvoltare. Cauza acestui fenomen trebuie căutată în profilul contributorilor: cei mai mulţi dintre ei sunt din SUA şi ţările occidentale.
Din acest motiv, Jimmy Wales speră că Wikipedia va prinde mai mult contur în ţările în curs de dezvoltare. „Este cu adevărat important ca următorul miliard de persoane care sosesc pe internet să îşi dorească să contribuie (la dezvoltarea platformei, n.r.)”, a declarat el pentru AFP, adăugând că visează la „o instituţie care să dureze la fel de mult ca Universitatea Oxford”. (C. Z.)