Necesitatea înfiinţării la nivel naţional a unei structuri specializate în intervenţii în situaţii de criză epidemiologică, microciparea animalelor din ferme şi modificarea legislaţiei, astfel încât să
Zeci de ferme în faliment în acest an
Cel puţin 123 de companii agricole au ajuns în instanţă în 2024 cu dosare de insolvenţă, iar numărul fermelor care nu-şi vor mai putea plăti datoriile va creşte puternic anul viitor, estimează specialiştii în restructurarea firmelor aflate în dificultate.
„Deşi sectorul agricol a fost grav afectat de secetă, încă nu se văd consecinţele economice, ca urmare a moratoriilor guvernamentale şi comerciale, care doar au suspendat datoriile, nu le-au anulat. În 1 august 2025 vor expira însă ordonanţele şi toţi cei care au beneficiat de ajutor sunt în pericol de insolvabilitate. Prin urmare, vom asista la creşterea semnificativă a numărului insolvenţelor în agricultură”, a declarat Radu Tudor, reprezentant al Infinexa, companie de consultanță pentru firmele în dificultate. Conform Infinexa, în primele 9 luni ale anului, au fost 123 de cereri de deschidere a procedurilor de insolvenţă în agricultură, 66 fiind admise de instanţă şi vizând societăţi cu active cumulate de peste 300 de milioane de euro. Aproape jumătate dintre cele 66 au intrat direct în faliment.
Guvernul a instituit mai multe măsuri în sprijinul fermierilor afectați de secetă, printre care suspendarea până la 1 august 2025 a datoriilor restante și acordarea de despăgubiri de 1.000 lei/ha producătorilor cu pierderi pe mai mult de 30% din suprafață în septembrie 2023 - august 2024.
Specialiștii îi sfătuiesc pe antreprenorii care beneficiază de măsurile menționate să prioritizeze plățile curente. „În ceea ce priveşte datoriile acumulate în 2023-2024, recomandarea este să înceapă negocieri informale cu creditorii, pentru a încadra sumele într-o viitoare procedură colectivă de redresare”, a declarat Radu Tudor. (C. Z.)