În zilele de 19-20 aprilie, Palatul Patriarhiei a găzduit conferinţa "Medicină şi spiritualitate - o abordare multidisciplinară a pacientului vârstnic", manifestare organizată de Patriarhia Română şi Compania
În zilele de 19-20 aprilie, Palatul Patriarhiei a găzduit conferinţa "Medicină şi spiritualitate - o abordare multidisciplinară a pacientului vârstnic", manifestare organizată de Patriarhia Română şi Compania
Am observat în materialele anterioare câteva mărturii ale Sfinţilor Părinţi din Apus cu privire la Taina Sfântului Maslu. În acest material vom continua istoricul nostru şi vom discuta câteva hotărâri
Sfântul Cezar de Arles este relativ puţin cunoscut în Răsărit. În Apus însă, este considerat drept unul dintre cei mai importanţi predicatori creştini, un real model de misiune evanghelică şi păstor
Ne aflam în Duminica a treia din Postul Mare, când am auzit murmurul credincioşilor bucuroşi şi entuziaşti care anunţau prin biserică: "Vineri se va face Maslu de obşte la Mănăstirea Ţigăneşti. Vor fi mulţ
Beda Venerabilul este unul dintre cei mai importanţi preoţi şi istorici ai Bisericii care au trăit în Marea Britanie. El este, de asemenea, unul dintre puţinii creştini care au oferit un comentariu asupra
Ca medicină a sufletului, potrivit definiţiei sale, psihiatria nu ar fi putut să fie practicată mai bine în altă parte decât în jurul mănăstirilor. "Toată istoria bisericii noastre a fost marcată de
Sursele latine din primul mileniu care prezintă amănunte legate de Taina Sfântului Maslu sunt la fel de importante precum cele răsăritene. Afirmăm acest lucru pentru că moştenirea creştină comună a primului
Epistola scrisă de Sfântul Apostol Iacov este cel mai important document scripturistic care oferă o mărturie asupra Tainei Sfântului Maslu. Cu toate acestea, pasajul cuprins în capitolul 5 versetele 14-16 a fost
Duminica a II-a din Postul Mare (a Sfântului Grigorie Palama) Marcu 2, 1-12 "În vremea aceea, intrând iarăşi Iisus în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat aşa de
În materialele anterioare am discutat în principal legătura dintre Taina Maslului şi Taina Pocăinţei, precum şi legătura celor două cu ritualurile de exorcizare. Cu toate acestea, nu dorim să scăpăm din veder
Din 1998, părintele Ştefan Oproiu slujeşte zilnic în Spitalul "Sfântul Pantelimon" din Bucureşti, ca într-un imens şantier al durerii, în care la fiecare pas viaţa îşi ţipă fragilitatea,
În contextul proclamării anului 2012 drept An omagial al Sfântului Maslu şi al îngrijirii bolnavilor, dorim să prezentăm câteva texte din învăţătura Sfinţilor Părinţi despre boală, suferinţă şi despre
Textele rugăciunilor care erau folosite pentru a sfinţi untdelemnul destinat vindecării bolnavilor au avut întotdeauna un conţinut foarte bogat şi frumos, indiferent dacă autorul lor a rămas cunoscut sau nu.
"Epistola către Diognet", "Constituţiile Apostolice" şi "Testamentum Domini" sunt trei documente importante, din perioade diferite ale istoriei Bisericii. Un singur element comun: autor necunoscut. În cazul actual
Deşi primele trei secole de după Hristos ne oferă extrem de puţine materiale cu privire la Taina Sfântului Maslu, nu există absolut nici un motiv pentru care să credem că acest act liturgic nu a avut loc în
Luptăm până la epuizare împotriva suferinţei. Am transformat-o într-un inamic. Fiecare acţiune a noastră o raportăm la o scală a suferinţei, trecând prin sită doar cele care ne aduc mult doritul confort
Dat în folosinţă la 1 ianuarie 1757, Spitalul "Sfântul Spiridon" din Iaşi rămâne în istoria sistemului sanitar românesc ca fiind una dintre primele unităţi medicale înfiinţate în Ţările Române.
Pasajul din Epistola Sfântului Apostol Iacov (5:14-16) este cel mai cuprinzător din întreg Noul Testament cu privire la Taina Sfântului Maslu. Practic toate referirile ulterioare efectuate de Sfinţii Părinţi cu pr
Deşi pasajele cu privire la Taina Sfântului Maslu sunt puţine în Sfânta Scriptură, cele existente conţin suficiente detalii importante. Majoritatea cercetătorilor sunt de acord că primul pasaj pe care îl
Spitalul Clinic de Urgenţă de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Bucureşti este o instituţie medicală prea puţin cunoscută. Fostă maternitate, această clădire nu foarte impunătoare este un loc
Dacă în cazul majorităţii Sfintelor Taine există o serie de elemente din perioada vetero-testamentară care pot fi considerate ca prefigurări, în cazul Tainei Maslului există foarte puţine. Ştim că uleiul era