Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat duminică, 5 iulie, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Răspunsurile liturgice au fost oferite de
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat duminică, 5 iulie, la Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Răspunsurile liturgice au fost oferite de
La Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, Sfânta Liturghie a fost oficiată joi, 21 mai, de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. La slujbă au fost prezente autoritățile locale și cadrele militare din Detașamentul de Onoare. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de teologul Bogdan Mureșan. În cuvântul de învățătură, chiriarhul a explicat fragmentul evanghelic de la Luca 24, 36-53, evidențiind semnificațiile teologice ale Înălțării. La final, Înaltpreasfinția Sa a oficiat, împreună cu soborul de slujitori, slujba Parastasului pe platoul din fața Catedralei Mitropolitane. Evenimentul a continuat la Monumentul Crucificării din apropiere, unde oficialitățile au susținut alocuțiuni dedicate Zilei Eroilor. Apoi, reprezentanții Mitropoliei Banatului, împreună cu autoritățile locale și județene, au depus coroane și jerbe de flori, ceremonia încheindu-se cu defilarea Gărzii de Onoare. Cinstirea eroilor a avut loc și la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei.
În Duminica a 3-a după Paști, a Sfintelor Femei Mironosițe, 26 aprilie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, oficiată de pr. Timotei Anișorac, vicar eparhial, împreună cu preoții și diaconii lăcașului. Frumusețea slujbei a fost sporită de cântările corului Catedralei Mitropolitane, condus de teologul Bogdan Mureșan. Spre finalul Sfintei Liturghii, Părintele Mitropolit Ioan a sfințit cele 16 icoane ale sfintelor femei de neam românesc (mucenițe, monahii, soții de domnitori, mame de sfinți și mărturisitoare).
Mii de credincioși au participat, în noaptea de 12 aprilie, la slujba de Înviere de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”, oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi. Chemarea „Veniți de luați lumină!” a străbătut noaptea, iar flacăra s-a transmis din lumânare în lumânare până când întreg centrul orașului a devenit un ocean de foc tremurător. Dangătul clopotelor și sunetul de toacă au însoțit apoi procesiunea tradițională în jurul catedralei.
Sărbătoarea Intrării Domnului în Ierusalim a fost marcată la Timișoara printr-un program liturgic desfășurat pe parcursul a două zile, reunind sute de credincioși bănățeni în jurul Catedralei Mitropolitane „Sfinții Trei Ierarhi”.
În Duminica Ortodoxiei, 1 martie, IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a săvârșit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai catedralei. După chinonic, părintele Daniel Hlodec a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, adresată credincioșilor la Duminica Ortodoxiei. Răspunsurile liturgice au fost oferite de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de teologul Bogdan Mureșan. La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură, explicând fragmentul evanghelic rânduit pentru această duminică.
Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a participat duminică, 22 februarie, la Sfânta Liturghie săvârșită la Catedrala Mitropolitană din Timișoara. În cuvântul de învățătură, ierarhul a tâlcuit fragmentul evanghelic de la Matei 6, 14-21, subliniind însemnătatea postului ca lucrare duhovnicească autentică. „Postul adevărat înseamnă să aducem trupurile noastre jertfă vie, arzând păcatele din noi, iar nu chinuind trupul doar prin abținere de la mâncare. Postul a fost pus la temelia vieții omului, astfel încât, dacă Adam ar fi postit, nu ar fi cunoscut moartea, nici el, nici noi. Vă îndemn pe toți să nu vă întoarceți din drum, ci să începeți chiar de acum drumul Crucii împreună cu Domnul Hristos, însoțindu-L până la Golgota”, a spus Părintele Mitropolit Ioan.
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost cinstiți vineri Sfinții Trei mari dascăli ai Bisericii și Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Hramul istoric al lăcașului a debutat în seara de ajun cu slujba Vecerniei cu Litia și Utrenia, oficiate de PS Părinte Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. În ziua praznicului, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de IPS Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria, și PS Părinte Paisie Lugojeanul. Din sobor au făcut parte clerici ostenitori de la Centrul eparhial, protopopii municipiului Timișoara, preoții și diaconii catedralei, clerici cadre didactice ale Facultății de Teologie, precum și stareți de la mănăstirile din cuprinsul eparhiei. Răspunsurile liturgice au fost date de corul Catedralei Mitropolitane, dirijat de prof. Bogdan Mureșan.
De Botezul Domnului, 6 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, a slujit la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara. Chiriarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, urmată de slujba Aghesmei Mari, spre bucuria sutelor de credincioși prezenți.
În noaptea trecerii dintre ani, numeroși credincioși timișoreni au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a lua parte la Acatistul Mântuitorului nostru Iisus Hristos și a începe noul an civil în rugăciune. Slujba a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, împreună cu soborul de preoți și diaconi ai catedralei, conform mitropolia-banatului.ro.
În seara celui de-al doilea hram al Catedralei Mitropolitane din Timișoara, când întreg Banatul își sărbătorește ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, catedrala, lăcaș de rugăciune și lumină, s-a transformat într-o lavră a cântării bisericești.
În ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, mii de credincioși din toate părțile Banatului au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a cinsti cu evlavie, smerenie și rugăciune pe ocrotitorul Banatului.
Aproape 100 de copii, membri ai Grupului psaltic „Tronos Junior”, au dat vineri, 5 septembrie, răspunsurile la Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Timișoara. Slujba a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei.
Zilele trecute, Înaltpreasfințitul Părinte Makarios, Arhiepiscop al Kenyei și Exarh al Africii Orientale, din cadrul Patriarhiei Alexandriei și a întregii Africi, a efectuat o vizită în Arhiepiscopia Timișoarei, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, la invitația Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan.
Memoria eroilor şi a veteranilor de război din Regimentul 6 Artilerie Grea „Tribunul Ioan Axente Sever” a fost cinstită în cadrul unei slujbe de pomenire săvârșite în Catedrala Mitropolitană din Timişoara la 20 august de către preotul Daniel Hlodec și preotul militar Andrei Chiriluc.
La Timișoara a avut loc miercuri, 11 iunie, întâlnirea absolvenților promoției 1970-1974 a Institutului Teologic Ortodox de Grad Universitar din Sibiu. Întâlnirea a reunit 29 de preoți care au studiat teologia în anii dificili ai comunismului și care, de-a lungul anilor, au contribuit semnificativ la dezvoltarea vieții bisericești din România și din diaspora. Această promoție este una deosebită, mai ales că printre absolvenții ei se numără Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, și Înaltpreasfințitul Părinte Serafim, Mitropolitul ortodox român al Germaniei, Europei Centrale și de Nord.
Sute de credincioși s‑au adunat în rugăciune duminică, 8 iunie, la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara la sărbătoarea Pogorârii Duhului Sfânt. La ceas de mare praznic, Sfânta
La Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timișoara, Sfânta Liturghie de praznicul Înălțării Domnului a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de slujitori, în prezența multor credincioși, a autorităților locale și a cadrelor militare din detașamentul de onoare.
Mii de credincioși din Timișoara au participat, în noaptea de 20 aprilie, la slujba Învierii de la Catedrala Mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi”, ce a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sărbătoarea Floriilor a debutat cu tradiţionalul pelerinaj din ajunul praznicului „Intrării Domnului în Ierusalim”, la care au participat grupuri de tineri și de credincioși din parohiile timișorene. Procesiunea a pornit de la Centrul eparhial și de la Parohia Timișoara Iosefin și s-a încheiat la Catedrala Mitropolitană.
Finalul săptămânii trecute a adunat numeroși clerici și credincioși la Catedrala Mitropolitană din Timișoara, sâmbătă fiind comemorați, printr-o slujbă de pomenire, deținuții politici anticomuniști trecuți la Domnul. În Duminica Ortodoxiei, după Sfânta Liturghie, ierarhul locului a binecuvântat icoanele celor 16 sfinți români mărturisitori recent canonizați.


