Dumnezeu a făcut dintru început două lumi: vizibilă și invizibilă, dar un singur împărat al celor vizibile purtând în el însuși prin ceea ce este vizibil și prin ceea ce este inteligibil caracterele celor do
Dumnezeu a făcut dintru început două lumi: vizibilă și invizibilă, dar un singur împărat al celor vizibile purtând în el însuși prin ceea ce este vizibil și prin ceea ce este inteligibil caracterele celor do
La prima vedere, tema curăției sufletului vizează, cu precădere, zona ascetică a vieții creștine; de asemenea, presupune existența unor păcate și, mai ales, a unor patimi de necinste care trebuie purificate
Nașterea unui copil într-o familie este dovada iubirii infinite a lui Dumnezeu față de neamul omenesc, rod al dragostei părinților și binecuvântare pentru lume. Sfântul Ioan Gură de Aur, rapsodul prin
Comemorarea pe care Biserica Ortodoxă Română o face anul acesta Sfântului Simeon Noul Teolog, la 1.000 de ani de la trecerea sa la Domnul, e un prilej potrivit de a sublinia importanța mesajului și a vieții sale
Prin urmare, aceasta este lucrarea sfinților, aceasta este făptuirea celor mânați de Duhul Sfânt. Așa a fost și în generația noastră Sfântul și preafericitul Simeon Evlaviosul, care a strălucit ca un
Învățați deci acestea, rogu-vă, voi cei ce vă dați numele de copii ai lui Dumnezeu și vi se pare că sunteți creștini și voi, preoți și monahi, care învățați pe alții cuvinte goale și socotiți că
„Când aud un cor armonios pe mai multe glasuri, în care feluritele glasuri, în eleganta lor armonie, cântă un singur cântec dumnezeiesc, îmi spun în sine-mi: Așa sunt și scrierile Părinților!”,
Cultul divin ocupă un loc foarte important în viața unui monah, care petrece de obicei multe ore pe zi în biserică. Sfântul Simeon a viețuit tot timpul în mănăstiri cenobitice, participând zilnic la slujbele
Sfântul Simeon Noul Teolog, în Imnurile sale, și mai cu seamă în Imnul 27, face o serie de afirmații cutremurătoare. În acest context, rostește unele dintre cele mai zguduitoare cuvinte din literatura
În viață te confrunți cu decizii dificile, unele care te pot marca pentru tot restul zilelor. Evenimente neprevăzute se insinuează cu o duritate de granit, decesul neașteptat al celor apropiați te
În cercetarea tematică, ar fi destul de dificil de trasat o linie de demarație între ascetica și mistica simeoniană, de vreme ce Sfântul Simeon Noul Teolog abordează mereu teme de ascetică în dimensiunea lor
Suntem făpturi cuvântătoare și, prin urmare, comunicăm. Cu toții punem preț pe cuvinte și, chiar dacă recunoaștem sau nu, căutăm să ne alegem bine cuvintele atunci când vrem să transmitem ceva sau, cel
„Vezi un cufăr mic, încuiat și bine asigurat din toate părțile și care, pe cât presupui după greutate și frumusețea lui exterioară (sau poate crezi aceasta auzind de la alții), are înăuntrul lui o
Cel ce încearcă să înțeleagă iconomia mântuirii noastre în Iisus Hristos după propria rațiune, fără un recurs, oricât de firav, la Părinții Bisericii, nu doar că nu va putea
„Intrând deci unde aveam obiceiul să mă rog și începând Sfinte Dumnezeule, aducându-mi aminte de cuvintele Sfântului, am fost mișcat până într-atât spre lacrimi
În localitatea Mănăstirea Cașin, județul Bacău, în prima biserică de parohie ce îl are ocrotitor pe Sfântul Simeon Noul Teolog, există și singura pictură de biserică din țară ce
La Parohia Mărcuța din Protoieria Sector 2 Capitală s‑a desfășurat marți, 5 aprilie 2022, conferința „Contemplație și comuniune în teologia Sfântului Simeon Noul Teolog”, susținută
„Fraților și părinților, Paștile - ziua bucuriei, ziua marii veselii și fericiri, ziua Învierii lui Hristos care vine pururea prin trecerea ciclică a timpului sau, mai degrabă, are loc zilnic
Sfântul Simeon Noul Teolog, Imne, Epistole și Capitole, Ed. Deisis (2001), pp. 360-362 „5. Întrebare: Dar cum umple toate Cel cu neputință de circumscris? Iar Cel ce umple toate cum este cu
Pocăința este considerată de către Sfântul Simeon Noul Teolog „arta păstoririi frumoase a sufletului”, de care depinde mântuirea sufletului. La fel, un duhovnic iscusit, un părinte
Problema cunoașterii lui Dumnezeu este una dintre temele grele ale teologiei: în ce măsură omul are acces la Dumnezeu? De aceea, ajungem să vorbim de cunoaștere și revelație naturală și supranaturală.