La sediul Institutului de Cercetare a Calității Vieții (ICCV) al Academiei Române a avut loc vineri, 20 martie, susținerea publică a tezei de doctorat „Dimensiuni sociologico-teologice ale consilierii pastorale în context urban contemporan”. Cercetarea a fost realizată de părintele arhid. Marinel Laurențiu Marcu, redactor-șef al revistei „Biserica Ortodoxă Română”, Buletinul oficial al Patriarhiei Române, sub coordonarea științifică a acad. prof. univ. dr. Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, în cadrul Școlii Doctorale de Sociologie și Științe Juridice.


