Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri 25 de ani de la reactivarea Mănăstirii Copou

25 de ani de la reactivarea Mănăstirii Copou

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Știri
Un articol de: Flavius Popa - 27 Aprilie 2026

În 2001, în Duminica Mironosițelor, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în vremea slujirii de Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, a reactivat Mănăstirea Copou din municipiul Iași, așezământ monahal întemeiat în secolul al XVII‑lea și desființat în urma aplicării Legii secularizării averilor bisericești din 1863. Duminică, cu prilejul celui de‑al doilea hram, obștea monahală a marcat împlinirea unui sfert de veac de la acest moment prin săvârșirea Sfintei Liturghii de către Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Iașilor.

În Duminica a 3‑a după Paști, obștea Mănăstirii Copou le cinstește cu multă evlavie pe Sfintele Femei Mironosițe, zi care constituie și cel de‑al doilea hram al așezământului monahal. Sărbătoarea de anul acesta marchează aniversarea unui sfert de veac de la reactivarea mănăstirii din Dealul Copoului. Manifestările liturgice dedicate hramului au debutat sâmbătă seara, cu slujba Privegherii, care a fost săvârșită de un sobor de preoți și diaconi, sub protia părintelui Dragoș Ciprian Bahrim, directorul Centrului de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iașilor. Răspunsurile la strană au fost oferite de Corul preoțesc „Apostolii”, precum și de obștea mănăstirii.

Duminică, biserica închinată Femeilor Mironosițe și Sfinților Atanasie și Chiril a devenit neîncăpătoare, numeroși ieșeni rugându‑se la Sfânta Liturghie săvârșită de PS Nichifor Botoșăneanul, dimpreună cu un sobor format din stareți, profesori de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iași, precum și din apropiați ai mănăstirii.

După citirea Sfintei Evanghelii, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul le‑a explicat celor prezenți de ce Biserica noastră a rânduit cinstirea Mironosițelor, afirmând totodată că Dumnezeu a prețuit curajul și dragostea lor: „În icoana Femeilor Mironosițe, în această zi, vedem o întoarcere spre Dumnezeu, așa cum s‑ar fi cuvenit să fie. Dacă întâi Eva ar fi primit gând de îndoială și gând de întoarcere de la cuvântul lui Dumnezeu, Maica Domnului a fost cea dintâi care a zis: „ Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău!” (Luca 1, 38). Femeile Mironosițe au fost cele dintâi care au nădăjduit în puterea lui Dumnezeu și în Înviere, mergând la mormânt cu această sămânță de nădejde în sufletul lor. Au mers la mormânt ducând cele ale dragostei, cele ale recunoștinței, cele ale curajului, pentru că mirul simbolizează această stăruință. Pe de altă parte, vedem în gestul Femeilor Mironosițe și o stăruință în nădejde pe care o au, știind că, dincolo de moarte, Dumnezeu lucrează taina învierii, precum și în zilele noastre vedem, iubiți credincioși, atâtea mame și surori ale noastre care țin rânduiala parastaselor cu stăruință, cu atenție, chiar și în timp de boală, de pandemie și durere, încercând să împlinească cele ale dragostei pentru cei morți, urmând pilda Femeilor Mironosițe, înțelegând că, în această unire între noi și cei adormiți, Dumnezeu Cel înviat din morți, care S‑a arătat Mironosițelor, Se arată dragostei noastre și biruiește și în zilele noastre moartea în viața celor ce cred în El”.

La finalul slujbei, după ce numeroși oameni au primit Sfintele Taine, maica stareță Maria‑Magdalena Vrânceanu și părintele protosinghel Hrisostom Andrioaia, duhovnicul obștii, le‑au mulțumit ieșenilor și binefăcătorilor pentru prezență și împreuna‑rugăciune.