Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Așteptare în stare de priveghere a Învierii Domnului
Slujba Deniei Prohodului Domnului a fost oficiată ieri, 18 aprilie, în toate lăcașurile de cult ortodoxe. La Catedrala patriarhală, în mijlocul credincioșilor veniți să prăznuiască îngroparea sau punerea în mormânt a Domnului Hristos și pogorârea Sa la iad, s-a aflat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care a rostit un cuvânt de învățătură.
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române a arătat că slujba Prohodului Domnului Iisus Hristos ne arată trei mari adevăruri duhovnicești: „În primul rând, această slujbă este o mărturisire a dumnezeirii lui Hristos. În al doilea rând, este o preamărire a iubirii Lui smerite și nesfârșite, mai presus de înțelegere, a iubirii Lui care este mai tare decât moartea și decât orice separație. În al treilea rând, în cântările din Denia Prohodului Domnului se vede o așteptare în stare de priveghere a Învierii Domnului, potrivit făgăduințelor Sale, deoarece, ori de câte ori vorbea despre faptul că Fiul Omului va fi răstignit, El adăuga: «Dar a treia zi va învia!». Deci, această triplă îmbinare și anume: mărturisirea dumnezeirii lui Hristos, preamărirea iubirii Sale milostive și smerite și așteptarea Învierii în stare de preiveghere, sunt cele trei dimensiuni care străbat zecile de strofe ale fiecărei stări din Denia Prohodului. O dogmatică întreagă este rezumată în cântările din Prohodul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos”, a spus Preafericirea Sa.
În continuare, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat că Sâmbăta Mare este o taină, pentru că deși sâmbăta înseamnă odihnă, ea este totuși o lucrare. „Trupul lui Hristos este așezat în mormânt, dar fiind unit cu dumnezeirea Sa el nu intră în descompunere, el nu începe să putrezească. Cât a stat în mormânt, trupul lui Hristos unit cu dumnezeirea Sa a trecut prin schimbarea de desăvârșită înduhovnicire, astfel încât Hristos cel înviat din morți nu mai revine la o viață biologică pământească,ci trece și cu trupul Său la viața cerească, putând să treacă prin ușile încuiate ale casei unde se aflau ucenicii. Aceasta arată că trupul Domnului care se află în mormânt este pregătit de dumnezeirea Sa ca să devină complet nestricăcios și liber de orice determinism al naturii căzute. Sufletul Mântuitorului nostru Iisus Hristos coboară la iad, dar nu ca sufletul unui simplu om, ci ca sufletul lui Dumnezeu-Omul, deci unit cu dumnezeirea Sa. Prin puterea luminii Sale dumnezeiești ridică din iad pe toți cei care l-au așteptat cu credință și speranță. Coborârea la iad este o lucrare mântuitoare, o lucrare de eliberare a celor din iad. Cântările din seara aceasta ne spun că Hristos era prezent cu tâlharul în rai și pe tronul cel ceresc împreună cu Tatăl și cu Duhul. Aceste adevăruri sunt cuprinse într-o rugăciune pe care o rostim atunci când cădim Sfânta Masă, care este simbolul mormântului Mântuitorului: «În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe tron împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost, toate umplându-le,Acela ce ești necuprins Hristoase, Dumnezeule!». Aceasta este taina Sâmbetei celei Mari”, a arătat Preafericirea Sa.
De asemenea, Întâistătătorul Bisericii noastre a evidenţiat şi simbolismul procesiunii cu Sfântul Epitaf: „Această procesiune nu este doar pentru rugăciune, pentru a pomeni pe conducătorii Bisericii şi ai ţării, pentru a pomeni pe ctitorii adormiţi în Domnul, pentru a pomeni pe toţi cei din cler şi pe credincioşi, pe cei care sunt pe mare departe, care călătoresc, ci în primul această procesiune cu Sfântul Epitaf, care simbolizează mormântul Domnului,este o vestire în lume, în afara bisericii ca lăcaş de cult, a morţii lui Hristos. Iar în dimineaţa Învierii vom binevesti Învierea tot aşa, în afara lăcaşului de cult, nu în interior. De ce? Pentru că atât moartea, cât şi Învierea Domnului, nu privesc doar pe creştini, ci umanitatea întreagă. Când Hristos va veni întru slavă să judece viii şi morţii, El, prin puterea Lui, va învia pe toţi cei din morminte, pe toţi morţii din toate timpurile şi din toate locurile. Învierea de obşte sau Învierea universală este un dar exclusiv al lui Dumnezeu pentru toţi oamenii. Cei care, însă, în timpul vieţii pământeşti au iubit pe Dumnezeu şi pe semenii lor se vor bucura de iubirea lui Hristos. Cei care au refuzat iubirea Lui, aceia trăiesc suferinţa regretului în conştiinţa lor pentru că nu au răspuns iubirii lui Dumnezeu. Deci, această procesiune este o binevestire, de asemenea, a iubirii jertfelnice până la moarte a lui Hristos, iar slujba de Înviere este o binevestire a bucuriei și a biruinței vieții asupra morții”, a arătat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
La sfârşitul Doxologiei a avut loc tradiţionala procesiune în jurul Catedralei patriarhale,procesiune ce simbolizează ducerea la mormânt a Mântuitorului Iisus Hristos. S-au făcut patru opriri în timpul cărora au fost rostite ectenii pentru pacea și binele întregii lumi. După procesiune, toţi credincioşii prezenţi au trecut pe sub Sfântul Epitaf, la intrarea în lăcaşul de cult. La finalul slujbei, toți credincioșii prezenți la Catedrala patriarhală au primit câte o iconiță cu punerea în mormânt a Domnului.