În Amfiteatrul „Pr. Prof. Dr. Ioan G. Coman” al Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București va avea loc miercuri, 27 mai, de la ora 18:00, lansarea volumului „Dobândirea Sfântului Duh în Sfânta Liturghie”, lucrare apărută la Editura Cuvântul Vieții a Mitropoliei Munteniei și Dobrogei, scrisă de părintele prof. univ. dr. Daniel Benga de la Universitatea Ludwig-Maximilian din München, Germania. Cartea aduce în atenție o temă centrală a vieții liturgice și duhovnicești a Bisericii, explorând modul în care credincioșii se împărtășesc de lucrarea Duhului Sfânt în cadrul Sfintei Liturghii, ca izvor al vieții în Hristos și al comuniunii eclesiale.
Concursul național catehetic în Eparhia Buzăului și Vrancei
La Muzeul bisericesc eparhial din municipiul Buzău s-a desfășurat miercuri, 29 aprilie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Ciprian, etapa eparhială de evaluare a proiectelor înscrise la cea de-a XVIII-a ediție a Concursului național catehetic, intitulat „Familia - binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”.
La nivelul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei, concursul a reunit 53 de grupuri catehetice parohiale, demonstrând o participare consistentă și un interes viu pentru activitățile educaționale bisericești. În etapa eparhială au fost evaluate 21 de lucrări, selectate dintre cele clasate pe primele locuri la nivelul celor șapte protopopiate buzoiene și vrâncene.
În urma jurizării, premiul I a fost acordat Parohiei „Buna Vestire”-Banu (Protoieria Buzău I), premiul al II-lea Parohiei Coza (Protoieria Panciu), iar premiul al III-lea Parohiei Cărpiniștea (Protoieria Buzău I), proiectele remarcându-se prin originalitate, coerență și profunzime catehetică.
Proiectul clasat pe locul I va reprezenta eparhia la etapa națională, urmând a fi premiat joi, 21 mai, de sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale din București.



.jpg)
