Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Actualitate religioasă Știri Emanoil Păsculescu-Orlea, slujitorul de la Mihai Vodă

Emanoil Păsculescu-Orlea, slujitorul de la Mihai Vodă

Un articol de: Anamaria Rădulescu - 03 Noi, 2010

Printre preoţii care au suferit în timpul prigoanei comuniste se numără şi Emanoil Păsculescu-Orlea. Oltean la origine, părintele a scris istorie la Biserica Mihai Vodă din Bucureşti, unde a reuşit să creeze o puternică comunitate, zidită duhovniceşte în litera adevăratei credinţe. Comuniştii l-au condamnat pentru crezul său, însă Biserica îl păstrează şi astăzi în rândul celor care au avut curajul s-o apere.

Emanoil Păsculescu-Orlea s-a născut la 9 iunie 1901 în comuna Orlea, judeţul Romanaţi (azi, judeţul Olt), în familia lui Constantin şi a Anei. A urmat cursurile primare în localitatea natală, apoi, începând cu 1914, Seminarul Teologic "Sfântul Nicolae" de la Râmnicu-Vâlcea, unde a fost coleg de bancă şi prieten cu viitorul patriarh Justinian. Şi-a continuat studiile teologice la Bucureşti, însă nu s-a hirotonit imediat după absolvirea facultăţii.

S-a preocupat de răspândirea valorilor tradiţionale

În această perioadă a ocupat diferite funcţii, lucrând printre altele la Ambasada României din Turcia. A desfăşurat o activitate publicistică importantă, ca secretar de redacţie la ziarul "Universul" şi colaborator la "Universul copiilor", "Universul literar", "Curentul", "Cuvântul", "Cultura poporului", "Dimineaţa copiilor", "Drum drept", "Izvoraşul", "Ramuri", "Glasul Bisericii" şi "Biserica Ortodoxă Română". Înzestrat cu talent literar şi preocupat de istoria românilor şi de educarea în spirit creştin a tinerei generaţii, a publicat numeroase studii istorice şi teologice, precum şi volume de poezii, de teatru şi povestiri moralizatoare, care l-au impus în atenţia opiniei publice. Preocupat de răspândirea culturii în rândurile poporului, a activat intens în munca culturală a ateneelor populare, în special la ateneul popular de la Şcoala Poenărescu din Bucureşti. De asemenea, a înfiinţat, alături de alţi membri ai familiei sale, un muzeu în comuna natală Orlea.

În 1936 a fondat o revistă pentru copii, "Lumina copiilor", al cărei director a fost până în 1938, când publicaţia săptămânală şi-a încetat apariţia. Înainte de a se hirotoni, s-a căsătorit cu Ghizela Vinca (alintată de familie "Tutulica"), născută la 10 februarie 1906, în judeţul Hunedoara.

Slujitor la altarul Bisericii Mihai Vodă

În 1930, Emanoil Păsculescu-Orlea a fost numit preot paroh al Bisericii Mihai Vodă din Bucureşti, care tocmai fusese donată Armatei pentru a servi drept sediu al cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul, în incinta căreia se găseau şi Arhivele Naţionale. Ca paroh, în afară de păstorirea enoriaşilor şi de coordonarea manifestărilor solemne legate de Ordinul Mihai Viteazul, s-a ocupat de refacerea în întregime a bisericii. Timp de un deceniu a supravegheat cu conştiinciozitate, ca un adevărat antreprenor, executarea lucrărilor menite să readucă, pe cât posibil, sfântul lăcaş la aspectul iniţial. Iar între 1941 şi 1942, a refăcut turlele bisericii, afectate de puternicul cutremur din 1940 şi a ridicat, cu sprijinul material al Ministerului Apărării Naţionale, o casă parohială.

În calitate de confesor al cavalerilor Ordinului Mihai Viteazul, precum şi de profesor al regelui Mihai I, părintele Orlea a fost unul dintre oamenii de încredere ai Palatului. Era prieten cu Constantin Nicolescu, aghiotantul regelui Mihai, şi cu numeroşi demnitari ai vremii - Istrate Micescu, Constantin Argetoianu.

A catehizat credincioşii din Crimeea şi Kuban

După izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, la 1 aprilie 1940, a fost integrat în rândurile cadrelor active ale Armatei Române. Începând din 12 iulie 1943 şi până la 18 ianuarie 1944, a participat alături de soldaţii Regimentului 95 Infanterie, în calitate de preot cu grad de căpitan activ, la luptele de pe frontul de răsărit, ajungând până în Crimeea şi în Kuban. În aceste regiuni s-a ocupat, alături de alţi preoţi militari, atât de încurajarea şi de oferirea de servicii religioase ostaşilor români, cât şi de botezarea, cununarea şi înmormântarea localnicilor care trăiseră până atunci lipsiţi de orice asistenţă religioasă. Pentru activitatea sa din această perioadă, a fost răsplătit cu Ordinul Coroana României cu spade, clasa a V-a, în gradul de Cavaler. La scurt timp după încheierea războiului, la 16 iunie 1945, a fost înaintat în gradul de preot de Corp de Armată, asimilat gradului de locotenent-colonel.

"Duşman de moarte al regimului nostru"

Toate aceste distincţii aveau să-l condamne odată cu instaurarea regimului comunist. I se reproşau, printre altele, scrierea de articole antisovietice, ţinerea de predici de încurajare a celor care înfruntau bolşevismul, participarea pe frontul de răsărit. Era capelanul unui ordin care, nu numai că nu mai era apreciat la adevărata lui valoare de către regimul comunist, dar devenise chiar un motiv de persecuţie a celor care îl deţineau. Biserica Mihai Vodă în care slujea reprezenta, în viziunea autorităţilor, un cuib de reacţionarism, locul în care se adunau "elemente fidele fostului regim", sub oblăduirea preotului paroh.

Primele măsuri împotriva părintelui Păsculescu-Orlea au fost luate în ianuarie 1948, atunci când a fost înlăturat din rândul clerului militar şi din postul de paroh al Bisericii Mihai Vodă. A fost dat afară din casa parohială cu soldaţii. Cu toate acestea, a fost preţuit de patriarhul Justinian, care l-a readus la parohia de unde fusese înlăturat abuziv, după desfiinţarea clerului militar în august 1948, atunci când sfântul lăcaş a fost retrocedat Patriarhiei de către Ministerul Apărării. A rămas totuşi în vizorul autorităţilor comuniste, care îi urmăreau cu atenţie activitatea. Printre notările făcute în 1950 se aminteşte că părintele "este un duşman de moarte al regimului nostru" şi că desfăşoară "o intensă propagandă contra regimului nostru, în predici şi discuţii cu caracter instigator, căutând prin acestea să instige cetăţenii care veneau la biserică (elemente din vechiul aparat de stat) contra regimului şi Guvernului nostru". I se mai reproşa că se roagă pentru Cavalerii Ordinului Mihai Viteazul, "indiferent pe ce câmp de luptă au căzut" şi că îi pomeneşte în predici pe "eroii căzuţi pentru Cruce", adică pe soldaţii morţi pe frontul de răsărit.

"Mai bine să murim ca mucenicii"

În predica din 17 septembrie 1950, vrednicul preot afirma cu deosebit curaj: "Cuvintele Evangheliei trebuie înţelese mai ales azi, când biserica este pângărită de nelegiuiţi. Suntem datori să înlăturăm pe duşmanul cel mai aprig al credinţei. Ţara noastră a devenit roaba păgânilor, nelegiuiţii pângăresc Biserica şi prigonesc pe cei mai buni credincioşi. Prigoanele de azi sunt mai înfiorătoare ca cele din primele veacuri ale creştinismului. Temniţele gem, iar ei aruncă acolo pe oamenii cinstiţi, iubitori de ţară şi de Biserică. Au murit şi au fost executaţi bărbaţi destoinici, adevăraţi oameni care pe vremea lor au dat cinstea cuvenită Bisericii. Aceşti oameni sunt martiri şi trebuiesc pomeniţi în rândul sfinţilor ş...ţ Nu trebuie să stăm cu frică în faţa lor. Trebuie să fim curajoşi. Nu avem decât o viaţă trecătoare, iar moartea ne duce spre viaţă veşnică, fericită, dacă o merităm. Martirii din trecut ştiau acest lucru şi mureau cu bucurie pentru Hristos şi lumea Lui. Decât să stăm sub jugul lor, în robia ticăloasă, mai bine să murim ca mucenicii".

Închis la Jilava şi Sighet

Ca urmare a mesajului din predicile sale, precum şi a faptului că la începutul anului 1952, împreună cu mai mulţi preoţi de la Biserica Antim, a scris un pamflet la adresa sistemului şi a conducătorilor comunişti, Emanoil Păsculescu-Orlea a fost arestat la 31 ianuarie 1952. A fost acuzat de "activitate contrarevoluţionară" şi de "instigare publică şi colportare de pamflete pornografice la adresa conducătorilor statului sovietic".

A fost închis iniţial la Jilava, până la sfârşitul lunii februarie 1952. Fără să fi fost judecat, a fost internat administrativ, prin decizia MAI nr. 110 din 19.02.1952, pentru o perioadă de 24 de luni. La 1 martie 1952, comandantul închisorii Sighet, Vasile Ciolpan, confirma încarcerarea deţinutului în celula nr. 48. Prezenţa părintelui la Sighet, singurul cleric ortodox închis aici, este atestată, de asemenea, şi de episcopul greco-catolic al Lugojului, Ioan Ploscaru.

La Sighet, părintele Păsculescu-Orlea a suportat regimul de exterminare prin foame, frig şi lipsa asistenţei medicale. În ciuda vârstei şi a stării precare de sănătate, a învăţat meseria de croitor. La 27 decembrie 1953, prin Decizia MAI nr. 684/1953, i s-a majorat pedeapsa cu 12 luni. A fost transferat la MAI Bucureşti, unde a fost reanchetat. A fost eliberat la data de 20 august 1955, în baza ordinului MAI nr. 508/1955, cu biletul de eliberare nr. 395/1955.

"Impunător prin statură şi demnitatea pe care o degaja"

După eliberare a reuşit să revină la Biserica Mihai Vodă. A avut foarte mult de suferit din cauza lipsurilor financiare şi a bolii de inimă care-l măcina. Pentru a putea supravieţui, făcea traduceri din limba franceză, corecta şi completa diferite manuscrise ale altor persoane, scria diverse articole pe care le vindea unor persoane care le publicau cu numele lor, reuşind să mai câştige astfel aproximativ 400 de lei pe lună în anul 1964.

Tot în această perioadă, a scris piese de teatru (rămase în manuscris) şi studii de istorie a folclorului, fiind interesat de istoricul horei, al căluşului şi de costumul naţional din diverse regiuni. Istoricul Virgiliu Teodorescu, care l-a cunoscut în 1964, îl caracteriza în felul următor: "Impunător prin statură şi demnitatea pe care o degaja, Emil Păsculescu-Orlea avea o privire pătrunzătoare, făcându-ţi impresia că eşti supus unei radiografii, el având capacitatea de a citi în tine cele gândite şi neexprimate".

" Prigoanele de azi sunt mai înfiorătoare ca cele din primele veacuri ale creştinismului. Temniţele gem, iar ei aruncă acolo pe oamenii cinstiţi, iubitori de ţară şi de Biserică."

" Nu trebuie să stăm cu frică în faţa lor. Trebuie să fim curajoşi. Nu avem decât o viaţă trecătoare, iar moartea ne duce spre viaţă veşnică, fericită, dacă

o merităm."

Emanoil Păsculescu-Orlea

A fost înmormântat în curtea bisericii în care a slujit

A trecut la cele veşnice la 19 septembrie 1967, din cauza unui infarct miocardic. În mod excepţional, drept recunoaştere a îndelungatei şi rodnicei munci depuse în serviciul Bisericii Mihai Vodă şi a enoriaşilor acesteia, a fost înmormântat în curtea bisericii, lângă zidul sudic al pronaosului. După 1968, când ultimilor cavaleri ai Ordinului Mihai Viteazul li s-a permis să participe în ţinută solemnă la slujbele de pomenire, precum cele ale patronului şi hramului bisericii, aceştia au început să se reunească în preajma mormântului fostului preot capelan al Ordinului. În momentul în care a început distrugerea ansamblului istoric Mihai Vodă şi translarea bisericii şi clopotniţei, pe locul cărora urma să fie construită Casa Poporului, osemintele părintelui Emanoil Păsculescu-Orlea au fost deshumate de muncitori. Ele au fost luate de soţia sa, Ghizela Păsculescu, şi reînhumate în localitatea natală a acesteia din judeţul Hunedoara.