Sâmbătă, 16 mai 2026, Preasfințitul Părinte Episcop Ignatie a oficiat Sfânta Liturghie în Altarul de vară al Mănăstirii Vovidenia, din municipiul Huși, cu prilejul încheierii activităților derulate în
Hramul Mănăstirii „Sfânta Elisabeta” din Cluj-Napoca
În ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Elisabeta, vineri, 24 aprilie, Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, s-a aflat în mijlocul obștii monahale de la Mănăstirea „Sfânta Cuvioasă Elisabeta” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia hramului așezământului monahal.
Înaltpreasfințitul Părinte Andrei a săvârşit Sfânta Liturghie şi a rostit un cuvânt de învățătură despre viața și virtuțile Sfintei Cuvioase Elisabeta, pornind de la textul din Epistola către Galateni, capitolul 2, versetul 20: „M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine”. Ierarhul a subliniat că „Sfânta Cuvioasă Elisabeta s-a răstignit și a înviat împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos”. De asemenea, a arătat că „pe Sfânta Elisabeta, datorită vieții sale sfinte, Dumnezeu a ascultat-o, a tămăduit și a săvârșit minuni, pentru că, analizându-i viața, ea a fost, de fapt, o maică filocalică”.
„O ființă filocalică este aceea care se răstignește și înviază împreună cu Hristos”, a subliniat IPS Andrei, care a vorbit despre cele trei etape ale vieții duhovnicești: curățirea, luminarea și desăvârșirea, făcând referire la învățătura cuprinsă în cele 12 volume ale Filocaliei, traduse în limba română de Sfântul Părinte Dumitru Stăniloae.
În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe cei prezenți să devină ființe filocalice, asemenea Sfintei Cuvioase Elisabeta, urcând pe cele șapte trepte ale despătimirii/curățirii omului: credința, frica de Dumnezeu, pocăința, înfrânarea, răbdarea, nădejdea și nepătimirea - unirea cu Hristos.
Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul vocal „Theotokos” al Parohiei Gheorghieni.
La finalul Liturghiei, părintele duhovnic Paisie Borza a mulțumit ierarhului pentru prezență și binecuvântare, precum și tuturor celor implicați în rectitorirea așezământului monahal. De asemenea, a prezentat stadiul lucrărilor la noua biserică, demarate în luna mai 2025, ca urmare a emiterii autorizației de construcție. Obștea mănăstirii numără nouă maici, stareță fiind stavrofora Maria Asaftei.



.jpg)
