Orbul vindecat a mărturisit dumnezeirea lui Iisus

În ultima duminică înainte de Înălţarea Domnului, numită Duminica Orbului din naştere, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a participat la Sfânta Liturghie săvârşită la paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe şi Sfânta Cuvioasă Parascheva“, unde a rostit şi un cuvânt de învăţătură.

Întâistătătorul Bisericii noastre a subliniat că Evanghelia din Duminica Orbului pune în contrast izbitor lumina pe care Mântuitorul Iisus Hristos o dăruieşte acestui orb din naştere, făcându-l să vadă şi invidia întunecată a fariseilor care nu-L iubeau pe Iisus când El îi vindeca pe cei bolnavi.

„Scopul Evangheliei de astăzi este acela de a arăta că uneori mai uşor cred în Hristos şi-L mărturisesc orbii din naştere decât cei care deşi văd cu ochii trupeşti, nu cred în El. Evanghelia ne arată că mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească şi că mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei“, a evidenţiat Patriarhul României.

Lămurind întrebarea adresată de Apostoli lui Iisus cu privire la orbirea ca urmare a păcatelor proprii ale orbului sau ale părinţilor lui, Părintele Patriarh Daniel a argumentat că, prin răspunsul Lui, Hristos a arătat că „nu au păcătuit nici cel orb, nici părinţii lui, pentru a respinge credinţa falsă a unora dintre iudei, împrumutată de la păgâni, şi anume că uneori sufletul care a păcătuit mult, la ieşirea lui din trup intră în alt om sau într-un copil care se naşte şi petrece încă o viaţă pe pământ în alt trup spre a se curăţi sau izbăvi de păcate prin suferinţă“.

Întâistătătorul Bisericii noastre surprinde în întâlnirea lui Hristos cu orbul din naştere mai multe trepte de cunoaştere şi, implicit, de vedere. Dacă debutul are loc prin abordarea orbului de către Hristos (nu orbul a solicitat vindecarea), pe parcurs, evoluţia spirituală a orbului împletită cu procesul vindecării lui fizice fac din el în final un misionar, un vestitor al dumnezeirii Mântuitorului Hristos într-o lume în care nevederea spirituală este foarte răspândită.

„De la mărturisirea puterii dumnezeieşti vindecătoare a lui Iisus, omul vindecat de orbirea trupească ajunge la mărturisirea dumnezeirii lui Iisus întrucât el crede că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi I se închină Lui. Orbirea spirituală ca incapacitate a unor oameni de a recunoaşte în minunile lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de a crede în El şi a-L mărturisi ca Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte, se manifestă şi azi în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică. Însă adesea oamenii care au trecut prin suferinţă şi au cunoscut ajutorul lui Dumnezeu ca vindecare şi eliberare sporesc în credinţă ca vedere spirituală a prezenţei şi lucrării lui Dumnezeu în viaţa omului. Desigur, este mult mai bine să ne întărim în credinţă fără suferinţă, prin rugăciune şi fapte bune ca răspuns al nostru la iubirea lui Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul, Care ne dăruieşte viaţă şi sănătate, ajutor şi înţelepciune“.