Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
Producătorii vitivinicoli pot depune până la 19 octombrie 2026 cereri de finanţare pentru investiţii, prin două intervenţii pentru care sunt disponibile fonduri totale de 11,04 milioane de euro, a informat
La București și la Iași, în organizarea universităților agronomice din cele două orașe, au loc în acest weekend expoziții cu vânzare sub genericul „Zilele Recoltei”, la care participă zeci de
Uniunea Europeană nu intenţionează să renegocieze cotele de export convenite cu Ucraina, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei, respingând solicitarea Kievului de a obţine acces suplimentar pe piaţa
Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională proiectul de Hotărâre a Guvernului privind acordarea unui sprijin de urgenţă pentru compensarea creşterii preţurilor la îngrăşăminte, în
Senatul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care luna mai se declară Luna Horticulturii. Potrivit actului normativ, manifestările dedicate Lunii Horticulturii au ca scop: promovarea producţiei horticole
Ministrul interimar al educaţiei şi cercetării, Mihai Dimian, a anunţat lansarea unui nou program de burse postdoctorale, cu scopul de a sprijini tranziţia de la doctorat către o carieră universitară sau de
Centrul Național de Competențe în Stilul de Viață Sănătos, cofondat de Academia Română și Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (UBB), a lansat, în 30 septembrie 2026, prima parte a „Strategiei
Luni, 5 octombrie, preşcolarii, elevii și profesorii din învăţământul preuniversitar vor fi liberi cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, cunoscută la nivel internațional ca „World Teachers’ Day -
Sistemul de învăţământ românesc se confruntă cu mai multe probleme, de la deficitul de profesori şi subfinanţare până la pierderea „pe drum” a tinerilor cu vârsta cuprinsă între 18 şi 24 de ani, care
Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, în localitatea Micești,
Clubul Academicienilor al Academiei Române (AR) organizează, în 6 octombrie 2026, conferința „Quo Vadis, energia în era Inteligenței Artificiale”, susținută de conf. dr. Nelu Mihai, CEO și fondator al
MARQ - Museo Arqueológico Provincial de Alicante din Spania a găzduit, pe 26 septembrie 2026, festivitatea de premiere a instituțiilor muzeale europene care oferă noi forme de relație cu publicul - European
La Librăria „Orest Tafrali” din incinta Universității „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) din Iași a fost lansat, la începutul acestei săptămâni, un volum colectiv inedit, dedicat personalităților presei
La Institutul de Cercetare a Calității Vieții al Academiei Române (ICCV) are loc azi, 1 octombrie 2026, dezbaterea cu tema „Ziua Vârstnicului. Împreună pentru o îmbătrânire activă și demnă”, eveniment pr
În Aula Academiei Române va avea loc mâine, 1 octombrie 2026, începând cu ora 17:30, conferința intitulată „Aurul Mării Negre. De la staterii de tip Alexandru cel Mare la cei de tip Lysimach”, susținută de
Litiaza coledociană reprezintă prezența calculilor în coledoc, canalul care duce bila din ficat în duoden. În majoritatea cazurilor, calculii migrează din vezicula biliară, unde aproximativ 10% dintre adulți pre
Odată cu înaintarea în vârstă, este firesc ca organismul să treacă prin anumite schimbări. Totuși, scăderea evidentă a forței, mersul tot mai lent, oboseala persistentă sau pierderea involuntară în
Medicina a înregistrat de-a lungul timpului progrese remarcabile datorită evoluției științei și tehnicii. Poveștile unor medici inventatori și ingineri sunt fascinante. Consecințele acestei dezvoltări le
Una dintre cele mai frecvente întrebări pe care le primește un nutriționist este: Ce să mănânc seara încât să nu îmi fie foame și, totuși, să nu mă îngraș sau, și mai bine, să slăbesc? Există la fel
Cancerul colorectal se numără printre cele mai frecvente neoplazii în România, iar aproximativ o treime din cazuri sunt localizate la nivelul rectului. Majoritatea tumorilor se dezvoltă lent, pe parcursul mai
În școala românească de astăzi, preocuparea pentru performanță și evaluare este însoțită de necesitatea formării elevilor ca persoane responsabile, echilibrate și implicate în viața comunității. Pr.
Nevoile emoționale ale copiilor, provocările legate de educarea actualei generații şi navigarea prin incertitudinea prezentului sunt doar câteva dintre subiectele la care pot răspunde specialiștii. Lavinia Stan
Stresul este o parte constantă a vieții moderne, iar modul în care îl gestionăm influențează sănătatea psihică și calitatea vieții. În acest interviu, dr. Iuliana Apetri, master coach, trainer și
Brașovul oferă iubitorilor de cultură și istorie, localnici și turiști deopotrivă, șansa de a descoperi universul cultural, istoric și uman al lui Andrei Mureșanu, cel care a scris memorabilele versuri ale
Este concluzia unei serii de studii și analize bazate pe cifre oficiale, publicată de prof. univ. dr. Dumitru Sandu, de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București. Cele mai multe reveniri în țară se înregistrează în localitățile cu o ofertă socială mai bună, precum municipiul București și cele „apropiate de marile orașe, mai ales în regiunile de dezvoltare Nord‑Est, Vest și Nord‑Vest”. Neatractive rămân „localitățile mai sărace din Sud‑Muntenia și Sud‑Vest (Oltenia)”. Pentru a inversa trendul și pentru a crește numărul migranților români care doresc să se întoarcă acasă sunt necesare schimbări de profunzime în politicile publice, printre care „promovarea profesională meritocratică și transparentă și reducerea corupției instituționale”, după cum apreciază prof. Sandu.
I-am întâlnit la Vidra, așezare dintr-o regiune vestită pentru munții ce și-au făcut loc până la noi mai întâi prin legenda Vrâncioaiei. Într-o șezătoare pe care au înființat-o la imboldul inginerului
Parohia ortodoxă din cartierul Ortelec al municipiului Zalău are hramul principal „Nașterea Maicii Domnului” și este formată din 300 de familii de credincioși. Fosta așezare aflată la marginea Zalăului a dev
Încă neexplorată pe cât merită, încă neștiută pe cât ar trebui să fie, Țara Vrancei, regiune submontană și montană aflată în arealul județului Vrancea, este un ținut pe care trebuie să-l străbați și să-l descoperi măcar o dată în viață. Biserici de lemn, mănăstiri vechi, legende și personaje ale memoriei noastre colective, văi largi, cu o deschidere spectaculoasă, peisaje montane blânde și aerul care te ajută să-ți reamintești că ai plămâni. Iată numai câteva motive pentru a o vizita.
Doina românească a fost inclusă în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO la 2 octombrie 2009, ca recunoaștere a valorii ei unice în tezaurul spiritualității noastre. Prin articolul
Echinox Acum cea mai înaltă zi a echinoxului se trezi. Aur era și miere-n toate cele; pe fundul florilor grele adormeau bondarii, albinele, arborii își uitau rădăcinile, clătinându-se-n
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Ca dorul Sulamitei! Ce fel de strajă-i mintea, când roabă-i stă ispitei De-a răscoli tot praful pe drumul spre Emaus? Am ochii plini de ceață iar harta-i numai haos De ce n-o rupi Iisuse când treci prin
Cu o frumoasă copertă ilustrată cu lucrarea lui Camilian Demetrescu, „Tapiserie. Drumul Damascului”, noua lucrare a lui Dan Anghelescu, de aproape 500 de pagini, Exilul versus Utopia (Reflecții în siajul unei
Cu prilejul Izvorului Tămăduirii, cel de-al doilea hram al Mănăstirii "Sfinţii Voievozi" din Slobozia, a fost adusă spre cinstire şi spre închinare racla cu moaştele a 33 de Sfinţi, Apostoli, Mărturisitori
Concursul de oratorie din Protoieria Drăgăşani a avut loc sâmbătă 10 aprilie, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Gherasim, Arhiepiscopul Râmnicului. La acest concurs, care are loc la iniţiativa
La Mănăstirea Cernica, ieri a fost mare sărbătoare: ziua Sfântului Ierarh Calinic, ocrotitorul aşezământului. Numeroşi credincioşi au participat la slujba săvârşită în biserica acestei vechi vetre de
Ieri, la Catedrala patriarhală, după săvârşirea Sfintei Liturghii, s-a oficiat, din iniţiativa Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, o slujbă de pomenire a victimelor tragicului eveniment aviatic de la
Guvernul de la Varşovia a decretat doliu naţional de o săptămână în Polonia, după accidentul aviatic de sâmbătă dimineaţa din Rusia, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele polonez, Lech Kaczynski,
În urma tragicului accident aviatic din data de 10 aprilie 2010 de lângă Smolensk, care a condus la moartea a 88 de persoane, între care s-a numărat Excelenţa Sa domnul Lech Kaczynski, preşedintele Poloniei,
Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova şi-a sărbătorit hramul ieri, 9 aprilie, de Izvorul Tămăduirii. Cu acest prilej, mii de credincioşi veniţi să participe la sărbătoarea hramului şi să se închine la ic
Cultura inimii - o sintagmă care nu se aude în limbajul cotidian şi nu se vede prea des în textele scrise, dar care, s-ar părea, în ultima vreme, tinde să se impună cu mai multă insistenţă atenţiei omului
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, şi a PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, un
Peste 2.000 de credincioşi au participat ieri la hramul Mănăstirii Horăicioara din judeţul Neamţ. Programul liturgic dedicat acestei sărbători a început joi seara cu slujba Privegherii. Ieri-dimineaţă, Înalt
Duminica a doua după Paşti este consacrată în Biserica Ortodoxă Sfântului Apostol Toma. În această zi, trei biserici din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei se află în sărbătoare. Biserica "Sf. Apostol Toma"
Ieri, 9 aprilie, a fost inaugurat primul radio ortodox român din Noua Zeelandă, Radio "Rostirea Ortodoxă". Emisiunea care va fi realizată de părintele protopop Mircea Mihai Corpodean, înconjurat de credincioşi
Până la 16 aprilie mai puteţi vizita expoziţia de creaţie populară dedicată Patimilor şi Învierii Domnului de la sala de expoziţii a Tinerimii Române din strada Gutenberg nr. 19 (vizavi de Teatrul Bulandra, Sa
Anul acesta, cu prilejul marelui praznic al Învierii Domnului, Episcopia Tulcii a organizat o expoziţie cu icoane de patrimoniu şi Sfinte Evanghelii din întreg judeţul Tulcea. Această expoziţie cu cele mai
În perioada 10-18 aprilie, în Arhiepiscopia Ortodoxă a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului, va avea loc o serie de conferinţe despre viaţa şi învăţătura părintelui Teofil Părăian, duhovnicul de la
Ieri, în vinerea din Săptămâna Luminată, când Biserica Ortodoxă a prăznuit Izvorul Tămăduirii, o sărbătoare care este închinată Maicii Domnului şi care datează din secolul al V-lea al primului mileniu, Pr
Ieri, în vinerea din Săptămâna Luminată, Biserica Ortodoxă a prăznuit Izvorul Tămăduirii. Aflat cu acest prilej la Mănăstirea Techirghiol, din judeţul Constanţa, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bi
Curtea Mănăstirii "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus a devenit neîncăpătoare ieri, la sărbătoarea celui de-al doilea hram al aşezământului monahal. Pelerinii veniţi de prin împrejurimi ori din alte
Lăcaşul de cult se va construi în incinta Schitului de maici din Bazna, care va funcţiona ca mănăstire şi va avea un centru de tratament balnear . Au participat la eveniment un sobor de preoţi, primarul
Mănăstirea "Brâncoveanu" de la Sâmbăta de Sus îşi sărbătoreşte astăzi cel de-al doilea hram, Izvorul Tămăduirii. Ieromonahii din obştea mănăstirii şi preoţii din împrejurimi vor oficia slujbele
Slujba din noaptea Sfintelor Paşti de la Catedrala mitropolitană din Sibiu a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, alături de slujitorii lăcaşului de cult din inima oraşului
Ediţia de Transilvania a "Ziarului Lumina" - o lucrare ortodoxă misionară - Încă de la apariţia sa, "Ziarul Lumina" a reflectat în paginile sale evenimentele bisericeşti importante desfăşurate pe
Începând de astăzi, 9 aprilie 2010, "Ziarul Lumina" al Patriarhiei Române tipăreşte, la Sibiu, Ediţia de Transilvania. Aceasta este editată cu sprijinul Mitropoliei Ardealului. Despre însemnătatea
Peste două mii de credincioşi au fost prezenţi, astăzi, 9 aprilie, la Mănăstirea Maglavit din judeţul Dolj, pentru a cinsti hramul acestui aşezământ monahal. Cu acest prilej, a fost oficiată slujba Sfintei
Duminica a 19-a după Rusalii (Predica de pe munte - Iubirea vrăjmașilor) Luca 6, 31-36 „Zis-a Domnul: Precum voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le și voi asemenea. Și, dacă iubiți pe cei ce vă
„În vremea aceea toți se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura lui Iisus și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le‑a zis: Cu adevărat, Îmi veți spune această pildă: Doctore,
Fraților, faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții. Rugați-vă și pentru mine, ca să mi se
Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian s‑a născut într‑o familie păgână bogată, care l‑a dat de mic să se iniţieze în cultul zeităţii păgâne Apolo. La vârsta de 10 ani a fost trimis de părinţi la
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 388 „Viețile și laudele sfinților se aseamănă strălucirii stelelor. Că stelele sunt așezate și
Avem o slăbiciune pentru schimbare. Cuvântul sună bine, promite prospețime și ne scutește, măcar pentru o vreme, de obligația de a spune încotro vrem să mergem. Suntem, probabil, mai impresionați de ceea ce începe decât de ceea ce durează. Continuitatea are, în schimb, o reputație mai puțin seducătoare. Pare prăfuită, defensivă, uneori chiar suspectă. Și totuși, când lucrurile încep să se clatine, nu alergăm după ceea ce este nou, ci căutăm ceea ce ține. Descoperim atunci, poate puțin târziu, că stabilitatea nu este absența mișcării, ci una dintre condițiile ei.
La Părinții pustiei paza limbii ține de însăși lucrarea lăuntrică a omului. Cuvântul dezvăluie ceea ce se petrece în inimă, iar odată rostit, se întoarce asupra inimii și o poate tulbura sau, dimpotrivă,
Domnitorii români au fost stâlpii principali ai apărării identității neamului românesc, credința ortodoxă fiind un element central al acesteia, devenind și scut de apărare a pământului strămoșesc, dar


