Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ şi „Sfinţii Români“ din cartierul ieşean Copou şi-a serbat ieri hramul. Sărbătoarea a început duminică seara, cu slujba Vecerniei, oficiată de Înalt Preasfinţitul
Reprezentantul Poliţiei din Kosovo, dl. Arber Beka, a declarat că Poliţia din Kosovo va prelua în totalitate sarcina de a păzi Bisericile Ortodoxe şi Mănăstirile din Kosovo. De menţionat că, până astăzi,
Biserica Ciprului, în frunte cu Arhiepiscopul Ciprului, Hrisostom al II-lea, va depune plângere împotriva Turciei la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, pentru continua distrugere a peste 522 de biserici
La începutul Postului Mare, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei, Episcopia Dunării de Jos, în colaborare cu Inspectoratele Şcolare Judeţene Galaţi şi Brăila, organizează, în toate şcolile şi liceele din
Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat - în ziua de 7 martie 2009 - includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu
Parcul „Grădina Icoanei“ din Capitală a fost plin, weekendul trecut, de preoţi şi credincioşi, cinstitori ai icoanei. Cu ocazia Duminicii Ortodoxiei, comunitatea din jurul Bisericii Icoanei, în special pr.
Patriarhia Română consideră inoportună decizia Primăriei Capitalei care a aprobat - în ziua de 7 martie 2009 - includerea spaţiului de la baza Dealului Mitropoliei ca loc de manifestare a persoanelor care nu sunt
Ieri după-amiază a avut loc, la sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei de la Roma, tradiţionala procesiune cu sfintele icoane din Duminica Ortodoxiei, la care au participat preoţii şi credincioşii de la
În Duminica Ortodoxiei, la Biserica Icoanei din Capitală s-a continuat tradiţia începută anul trecut prin organizarea manifestării cultural-religioase intitulate „Icoana - fereastră spre Dumnezeu“. Ceremonia
▲ Ieri, în Duminica Ortodoxiei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală din Bucureşti, înconjurat de soborul preoţilor şi al
Biserica „Sfinţii 40 de Mucenici“ din cartierul ieşean Copou îşi serbează astăzi hramul. Sfântul lăcaş a fost ridicat în anul 1760 de către hatmanul Vasile Roset împreună cu soţia sa, Safta. La vechea
Acestea sunt cuvintele Înalt Preasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, rostite la finalul Sfintei Liturghii din prima duminică din Postul Mare. În cadrul slujbei arhiereşti a fost
Lucrările la Complexul ecleziastic „Sfântul Ioan“ din Vaslui se apropie de finalizare. Construcţia centrului a început în anul 2005, iar în decursul acestui an, anumite segmente ale complexului, care cuprinde
Parohia Sfântul Nectarie din cartierul ieşean „Alexandru cel Bun“, în colaborare cu Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Iaşi, şi Liceul Teoretic „Miron Costin“ din Iaşi
În Duminica Ortodoxiei, Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va oficia slujba Sfintei Liturghii la Biserica „Sf. M. Mc. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi,
Viaţa noastră duhovnicească, pe care Biserica ne învaţă cum să o îmbunătăţim continuu pentru a ne apropia şi împlini vocaţia de a dobândi „asemănarea cu Dumnezeu“, se înscrie pe traiectoria unui
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) - filiala Iaşi ne-a obişnuit în Postul Mare cu aşa-numitele „mari conferinţe“, la care sunt invitaţi preoţi, călugări sau mireni, dar şi
Mâine, în Biserica Ortodoxă este marcată Duminica Ortodoxiei. Prima duminică din Postul Sfintelor Paşti (8 martie 2009) a fost instituită de Sinodul de la Constantinopol (843) ca sărbătoare a Ortodoxiei, pentru
Ieri, 6 martie 2009, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit, în Catedrala patriarhală, o slujbă de pomenire pentru fericitul întru adormire părinte Miron Cristea,
Poliţia Capitalei a lansat o campania intitulată „Drogurile strică tot!“, proiect ce vizează informarea tinerilor, părinţilor şi profesorilor cu privire la riscurile la care se expun consumatorii de
Persoanele din judeţele traversate de Autostrada Bucureşti-Piteşti, care vor avea nevoie de ajutor în caz de accident, furturi, tâlhării sau alte evenimente speciale, pot apela, începând de ieri, Dispeceratul
▲ Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Vaslui a demarat o anchetă în cazul unui profesor de matematică de la Şcoala „Ioan Agarici“ din comuna Munteni de Sus, acuzat de elevi că vine beat la ore, că
▲ „Dacă primiţi un SMS prin care sunteţi anunţaţi că aţi câştigat un obiect sau o sumă de bani, dar vi se cere să faceţi mai mulţi paşi pentru a intra în posesia premiului, trebuie să ţineţi cont
La Şcoala „Alexandru cel Bun“ din Iaşi a avut loc, marţi, 3 martie 2009, lansarea revistei „Pas“, a clasei a VI-a C, sub coordonarea prof. drd. Diana-Irina Lupeică. La manifestare au participat toţi elevii
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


