Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
„Deşi e vorba de deschiderea unui punct de trecere a frontierei, deocamdată doar provizoriu, importanţa momentului este una deosebită. Pentru mine, acest moment îl trăiesc la fel ca Marea Unire. De altfel, numel
▲ Şeful Vămii Albiţa, Ghiţă Berbece, alături de doi cetăţeni români şi doi moldoveni, a fost reţinut, vineri, de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată
Un nou proiect: „Centrul parohial pentru copii şi tineri“ Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române a iniţiat, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, proiectul „Centrul
Zi de sărbătoare şi mare solemnitate la biserica cu hramul „Sf. Ilie“ din satul Stăniţa, judeţul Neamţ. Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Romanului, a oficiat slujba Sfintei
La Mănăstirea Agapia Veche din judeţul Neamţ va avea loc, astăzi, proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche. Evenimentul a început aseară, când, la Mănăstirea Agapia
În perioada 22-30 iulie a.c., 10 eleve de la Liceul de Arte Plastice „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti vor participa la tabăra de creaţie de la Mănăstirea Cârnu, din judeţul Buzău, informează Radio Trinitas.
Creştinii l-au cinstit ieri pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul. La Iaşi, sute de credincioşi au venit la Catedrala mitropolitană veche, pentru a participa la Sfânta Liturghie, săvârşită de Mitropolitul
Ieri, de sărbătoarea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, la parohia „Înălţarea Sfintei Cruci“ din cartierul Titan, Bucureşti, a avut loc punerea pietrei de temelie a unui nou aşezământ
În comuna braşoveană Vulcan, cabinetele medicale există doar pe hârtie. Dintre cele trei dispensare ale localităţii, unul este în renovare, altul nu este racordat la apă curentă, iar în cel de-al treilea,
▲ Alte nouă persoane, acuzate de procurori de înşelăciuni imobiliare, au primit mandate de arestare ▲ Potrivit anchetatorilor, cei nouă fac parte din aşa-numita „reţea a mandatarilor“, o grupare
Un număr de 23 de persoane, angajaţi ai Casei de Pensii şi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Lugoj, sunt cercetate de Biroului DNA Timişoara pentru fapte de corupţie, prejudiciul creat fiind de aproape 345 de
▲ Potrivit Hotărârii de Guvern, Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Prahova va primi, prin intermediul acestui program, şase milioane de lei ▲ Peste şapte milioane de lei vor fi alocate
Patriarhul Miron Cristea, omagiat la Topliţa Patriarhul Miron Cristea va fi comemorat, timp de trei zile, la Topliţa. Manifesările prilejuite de împlinirea a 140 de ani de la naşterea primului Întâistătător
La Mănăstirea Agapia Veche, din judeţul Neamţ, va avea loc, pe 21 iulie a.c., proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche. Evenimentul va începe mâine, 20 iulie, când se va
Mănăstirea Ciolanu, din judeţul Buzău, organizează, în aceste zile, cursurile anuale de muzică bisericească pentru cântăreţii de la parohiile din cuprinsul Episcopiei Buzăului şi Vrancei. Cursanţii îşi vo
▲ Credincioşii îl vor cinsti mâine pe Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul ▲ În aproape fiecare protopopiat din ţară există câte o biserică închinată sfântului care aduce
Craiova ar putea rămâne fără apă caldă Începând cu data de 5 august, CEZ România, fosta Electrica Oltenia, a anunţat că va deconecta de la reţeaua electrică toate punctele de consum ale Regiei de
Executivul ar putea mări pensiile încă din luna septembrie a acestui an, dacă se va menţine excedentul bugetului de pensii, a declarat, ieri, ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Conform Legii, pu
În ultima şedinţă de Guvern, a fost aprobată acordarea de ajutoare, în valoare de aproape 1,2 milioane de lei, pentru familii sau persoane singure aflate în situaţii de necesitate, din cauza unor calamităţi
Guvernul nu va mai calcula anumite ajutoare sociale în funcţie de salariul minim pe economie, a anunţat ministrul Economiei şi Finanţelor, Varujan Vosganian. Oficialul a precizat faptul că Guvernul va adopta, în
▲ Pentru a stabili dacă o formă de publicitate are sau nu caracter înşelător, se vor lua în considerare în special informaţiile cu privire la caracteristicile bunurilor sau serviciilor, preţul sau modul de
Adunare Eparhială, în Episcopia Romanului Membrii Adunării Eparhiale a Episcopiei Romanului s-au întâlnit ieri, 17 iulie a.c., în şedinţă de lucru, la Mănăstirea Caşin. Adunarea Eparhială a fost
La Mănăstirea Agapia Veche din judeţul Neamţ va avea loc pe 21 iulie a.c. proclamarea locală a canonizării Sfinţilor Rafail şi Partenie de la Agapia Veche. Evenimentul va începe pe 20 iulie, când se va oficia
Această hotărâre a fost luată în cadrul şedinţei Permanenţei Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a avut loc pe 15 iulie, la Palatul Patriarhiei, informează Agenţia de Ştiri Basilica.
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


