Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a început vinerea trecută campania de plăți în avans aferentă anului de cerere 2026. Conform APIA, în perioada 16-20 octombrie, 395.533 de fermieri au fost
România ar urma să primească la 24 octombrie 1,1 milioane de doze de vaccin, dintre care 800.000 împotriva variolei ovine şi caprine şi 300.000 împotriva pestei micilor rumegătoare, după ce Comisia Europeană a
În perioada 24-25 octombrie, la Sibiu are loc cea de-a doua ediţie a Pieţei Produselor Montane. Potrivit Consiliului Județean Sibiu, 24 de producători din 11 judeţe vor prezenta 204 produse înregistrate în
Comisia Europeană a salutat acordul încheiat miercuri între Parlamentul European şi Consiliul UE privind modificarea anumitor norme de producţie, etichetare şi certificare, precum şi a normelor privind comerţul
Acoperirea integrală a necesarului de carne de porc din producţia internă până în 2028, continuarea programelor pentru legume în extrasezon, prioritizarea fondurilor care reduc deficitul comercial agroalimentar,
Preşcolarii şi elevii intră sâmbătă, 24 octombrie, în vacanța de toamnă, prima din anul școlar 2026-2027. Cursurile se vor relua luni, 2 noiembrie, al doilea modul de învăţare urmând să se desfăşoare
Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a publicat forma finală a calendarului de desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2026-2027. Prima probă scrisă a
Miniştrii cabinetului condus de Luca Niculescu şi-au preluat miercuri mandatele. La Ministerul Educaţiei şi Cercetării, noul ministru, Sorin Costreie, va face echipă cu Sorin-Gabriel Ionescu, numit ministru
Noul ministru al educaţiei, Sorin Costreie, susţine o „schimbare a paradigmei educaţionale”, deoarece, în prezent, „elevii învaţă mai mult să răspundă bine la teste” şi nu acumulează informaţiile
Asociația „Academia de Zâmbete București” a organizat, în vara acestui an, trei tabere care au oferit bucurie copiilor și adolescenților cu vârste între 7 și 17 ani. Echipa formată din pr. Gheorghe
În Aula Academiei Române din București se va desfășura marţi, 27 octombrie, simpozionul omagial „E. Lovinescu 145”. Evenimentul este organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române, în parteneriat cu
Un site dedicat și o lucrare aflată la al doilea volum, care cuprinde surse istorice primare din secolul al XVII-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, au fost lansate la începutul acestei săptămâni la Muzeul
La Muzeul „Poni-Cernătescu” din Iași va avea loc, în 30 octombrie 2026, vernisajul expoziției de goblenuri „Cronografia firelor - O istorie de familie țesută în memoria timpului”, semnată de Daniela
La Arhivele Naționale din București va putea fi vizitată, până pe 24 ianuarie 2027, expoziţia „De la Atlantic la Pacific. Vizita reginei Maria în America”. Dedicată împlinirii a 100 de ani de la deplasarea
La sediul Muzeului Național de Istorie a României (MNIR) vor avea loc, pe 26 octombrie, începând cu ora 17:00, lansarea catalogului donației și expoziției „Corina Chiriac, istoriile unei mari artiste” și
Pancreasul este o glandă cu rol în digestie și reglarea glicemiei. Cancerul apare când celulele sale se înmulțesc necontrolat. Cele mai multe tumori sunt adenocarcinoame. Boala poate evolua fără semne clare și
Somnul se modifică odată cu înaintarea în vârstă, iar unele schimbări sunt firești. Vârstnicii pot adormi mai devreme, se pot trezi mai devreme dimineața și pot avea un somn mai superficial, cu mai multe
Puține obiecte au intrat în viața noastră atât de repede și atât de adânc ca telefonul. Astăzi îl găsim în buzunarul fiecăruia, de la copil la vârstnic. Ne ține aproape de cei dragi, ne pune în
Toamna, imunitatea ne este pusă la încercare. Scăderea temperaturii și variațiile acesteia pe parcursul zilei ne scot șervețele din buzunare și ceaiurile de prin dulapuri. Deși imunitatea și rezistența în
Uneori, în spatele unei boli se află o întrebare care rămâne ani întregi fără răspuns: „De ce?” De ce un copil are o întârziere în dezvoltare? De ce un adult a dezvoltat o boală neobișnuită la o
În pofida uriașei personalități, Simion Mehedinți (1868-1962) este încă foarte puțin cunoscut. Întemeietor al Catedrei de geografie la Universitatea din București (1900), autor al tratatului „Terra”, unic
Viața Sfintei Cuvioase Parascheva reprezintă un reper spiritual pentru tinerii aflați în căutarea identității și a sensului vieții. Exemplul ei vorbește despre credință, discernământ și curajul de a face
Familia și tinerii reprezintă două dintre cele mai importante realități asupra cărora se concentrează lucrarea pastorală a Bisericii. Într-o societate aflată într-o continuă schimbare, în care ritmul
Sănătatea nu înseamnă doar absența bolii. Ea depinde și de felul în care ne îngrijim corpul, ne gestionăm emoțiile și reacționăm atunci când apare o problemă medicală. Medicul Victor Budeanu,
În luna octombrie, capitala Moldovei găzduiește prima ediție a SACRUM Iași Art Festival, un eveniment dedicat artei sacre, patrimoniului și spiritualității. Despre ideea, viziunea și programul festivalului, la
Sfinții sunt Evanghelii vii, mărturisitori ai mesajului lui Hristos oricând, oriunde. Ei sunt „frați mai mari” din familia lui Dumnezeu, uniți cu noi în Trupul tainic al lui Hristos. Ei ne sprijină în
România celor care sunt credincioși intră în fiecare toamnă, în luna octombrie, într-un timp aparte. Acum au loc două dintre cele mai importante momente ale pelerinajului și vieții religioase contemporane: sărbătorile Sfintei Parascheva de la Iași și Sfântului Dimitrie cel Nou de la București. Poate că ar fi nimerit să reamintim ce înseamnă aceste evenimente: oameni fericiți, care sosesc cu trenul sau mașina de la sute de kilometri distanță.
Sala Baptisteriu a Muzeului Mitropolitan din Iași găzduiește până la sfârșitul lunii octombrie expoziția „Sacrul la feminin, de la Facerea lumii la «Rugăciunea» lui Brâncuși”. Peste 100 de lucrări și obiecte de artă și de cult orbitează în jurul sculpturii „Rugăciunea”, semnată de Constantin Brâncuși, oferind vizitatorilor un periplu expozițional „care pornește de la taina vieții, trece prin maternitate, sfințenie, jertfă și dăruire și ajunge la gestul interior al rugăciunii”. Vizitatorii și pelerinii au posibilitatea să admire printre exponate lucrări semnate de Nicolae Grigorescu și Nicolae Tonitza, precum și diferite reprezentări ale Sfintei Cuvioase Parascheva.
În peisajul duhovnicesc al României, figura Sfintei Cuvioase Parascheva strălucește ca o prezență vie, ocrotitoare și grabnic ajutătoare. Cunoscută în popor și sub numele de „Sfânta Vineri”, Cuvioasa
Laureat al Premiului Nobel, în 1961, Ivo Andrić (1892-1973) a devenit un scriitor cunoscut în literatura română prin traducerile realizate, cu dăruire și profesionalism, după cele ale lui Gellu Naum (E un pod pe
Ciprian Voicilă (n. 1978, Buzău) este sociolog la Muzeul Ţăranului Român, dar și eseist și poet. A publicat eseuri în revistele Dilema veche, Cultura, Suplimentul de cultură, Observator cultural, Visul
La margine Doar o lumină sus, la etajul Vântului șuierător, Coloane de neliniști și rar, Foarte rar, câte un zbor... Clădiri înalte în adiere, Cu ulmi uscați Peste bălți,
Iordan Datcu și Eugen Simion au fost colegi de facultate la Universitatea din București în perioada 1952-1957. Prietenia care i-a legat a fost statornică și fructuoasă, o prietenie de o viață. În numele acestui
N-am zis nimic și asta e greșeală Poemul de azi e ca o jelanie care umple văzduhul. Nu mă ascund, un vuiet se aude în depărtări, iar blândețea se joacă de-a neprevăzutul. De câți arginți e
PS Ciprian Câmpineanul a oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala patriarhală La Catedrala patriarhală, Sfânta Liturghie a fost oficiată ieri de PS Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, înconjurat de
▲ Prima ediţie a fost organizată la Bucureşti, în perioada 3-5 mai 2007, unde au participat peste 50 de firme expozante şi peste 150 de artişti ▲ Ediţia de la Iaşi va fi găzduită de Centrul
Ieri, 4 noiembrie a.c., în paraclisul Reşedinţei patriarhale, care poartă hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, la ora 9.00, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat
▲ La ultima şedinţă care a avut loc între 22-24 octombrie 2007, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a luat noi hotărâri ▲ Două dintre acestea sunt trecerea în rândul sfinţilor a patru martiri năs
În perioada 29-30 octombrie, la Bucureşti, la sediul Asociaţiei Ecumenice a Bisericilor din România (AIDRom), a avut loc un prim curs de instruire în combaterea marginalizării persoanelor înfectate cu HIV/SIDA. Cu
▲ Hotărârea Sfântului Sinod luată pe baza recunoaşterii oficiale a statului independent Republica Moldova, cu privire la eparhiile reactivate, va putea fi transpusă în practică în consultare cu Patriarhia Mo
PF Părinte Daniel va sfinţi mâine 1.000 de antimise Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va oficia mâine, 4 noiembrie a.c., începând cu ora 9.00, în paraclisul Reşedinţei
Sinaxa stareţilor şi stareţelor mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor Stareţii şi stareţele mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor se vor reuni, pe 9 noiembrie 2007, la Centrul eparhial Iaşi, sub
▲ Slujbele de la biserică sunt înfrumuseţate de un cor de copii ▲ Corul „Angeli“ al parohiei activează din anul 1998 ▲ Tot în perioada anilor 1998-2004, în parohia „Sfântul Haralambie“ a funcţionat
Începând din anul 2002, când s-au împlinit 50 de ani de la sfinţirea Grupului Şcolar „Mihail Sadoveanu“ din comuna Borca, judeţul Neamţ, instituţia de învăţământ care, în anii ’70, în ciuda
▲ Consilierii locali au aprobat ieri strategia de dezvoltare a Iaşului până în 2020, numele acesteia fiind „Iaşi, oraş al inspiraţiei“ ▲ Olandezii au întocmit trei scenarii de dezvoltare şi au propus
La această întrebare au încercat să răspundă participanţii la Conferinţa „Rolul creştinului pe scena politică din România“, desfăşurată în perioada 18-20 octombrie, în staţiunea Moeciu, din judeţul
La Editura „Rogate“ din Roma a apărut primul „Dicţionar biblic al vocaţiei“. Părintele Giuseppe De Virgilio, care a coordonat lucrările, a explicat că există trei finalităţi care stau la baza lucrării.
Capela „Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti îşi sărbătoreşte astăzi hramul. A fost sfinţită, în noiembrie 2004, de PS Varsanufie Prahoveanul,
În şedinţa de lucru de ieri a Consiliului Judeţean Gorj a fost aprobată alocarea sumei de 41.000 de lei din bugetul propriu pentru mănăstirile Polovragi, Crasna şi Lainici, aşezate în zona turistică
Peste 100 de profesori de religie din judeţele Braşov, Sibiu, Covasna şi Harghita vor participa, în perioada 10-11 noiembrie 2007, la un simpozion care se va desfăşura la Mănăstirea „Brâncoveanu“ de la
Ieri, 31 octombrie, la sediul Protopopiatului Iaşi 2 a avut loc şedinţa lunară a preoţilor. Întâlnirea a debutat cu o conferinţă „Preoţii tineri - perspective pastorale noi şi protejarea patrimoniului
În legătură cu unele afirmaţii apărute în mass-media referitoare la reactivarea celor trei eparhii din cuprinsul Mitropoliei Basarabiei, Patriarhia Română precizează următoarele: Ultima şedinţă a
▲ „Din păcate, în urma controalelor efectuate, s-au constatat foarte multe carenţe. Sunt încă destui funcţionari obişnuiţi să afişeze o atitudine superioară în faţa cetăţenilor, cu toate că sunt plăt
Pirotehniştii de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (IJSU) Vrancea au descoperit, ieri, 22 de proiectile în albia pârâului Zăbrăuţi. Potrivit ofiţerului de serviciu de la IJSU Vrancea,
▲ Aproape 200 de copii de la Şcoala ajutătoare „Constantin Pufan“, din Galaţi, au rămas o zi fără hrană, după ce furnizorul de alimente a refuzat să livreze marfa din cauza unor datorii neonorate ▲ Puşi
Reprezentanţii primăriei au anunţat ieri că la şedinţa extraordinară a Consiliului Local de astăzi, având ca temă principală strategia de dezvoltare a municipiului, vor participa, pe lângă consilierii
Reprezentanţii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare au aprobat astăzi acordarea împrumutului către CET Iaşi. Iniţial, vor fi plătite lucrările de modernizare realizate până acum, urmând ca, di
Acceleratorul linear de particule aflat în dotarea Spitalului Clinic „Sf. Spiridon“ a fost, în cele din urmă, pus în funcţiune, ieri fiind introdus pentru terapie primul bolnav de cancer la esofag. Potrivit
Duminica a 23-a după Rusalii (Vindecarea demonizatului din ținutul Gherghesenilor) Luca 8, 26-39 În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe
„În vremea aceea trecea Iisus sâmbăta prin semănături, și ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile și mâncau. Dar unii dintre farisei au zis: De ce faceți ce nu se cade a face sâmbăta? Ș
Fraților, având, deci, o astfel de nădejde, noi lucrăm cu multă îndrăzneală, și nu ca Moise, care își punea un văl pe fața sa, ca fiii lui Israel să nu privească sfârșitul a ceea ce era trecător. Dar mi
Sfântul Mare Mucenic Areta (+523) “a fost un mare dregător creştin al cetăţii Negran, din Etiopia, pe vremea când la Constantinopol domnea împăratul Iustin I (518-527), iar peste toată ţara etiopienilor
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 280–281 „În vatra isihastă din jurul Mănăstirii Sihăstria s-au nevoit în secolele trecute mulți
România prăznuiește în fiecare toamnă, în luna octombrie, doi sfinți, pe Sfânta Parascheva și Sfântul Dimitrie cel Nou, prin pelerinaje de anvergură națională. Sărbătorirea celor doi cuvioși la Iași și
Pelerinajul sau închinarea la moaștele sfinților înseamnă căutarea sfințeniei, care nu are izvorul în lumea aceasta, ci în Dumnezeu, Cel singur Sfânt, iar întâlnirea cu sfinții este întâlnire cu
Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile


