Pastoraţia în diaspora românească, tema conferinţei preoţilor braşoveni

La conferinţa de primăvară a preoţilor din protopopiatele Braşov, Prejmer-Săcele şi Bran-Zărneşti, prezidată de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, au participat ca invitaţi Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, şi pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, de la Geneva, Elveţia.

Preoţii au avut posibilitatea să asculte, în cadrul evenimentului desfăşurat online, marţi, 15 iunie, prelegerea Preasfinţitului Părinte Episcop Sofronie, intitulată „Provocările unui episcop tânăr în pastoraţia românilor din Ungaria comparativ cu pastoraţia în zona de graniţă”. Ierarhul a vorbit despre comunitatea istorică a românilor din Ungaria şi a împărtăşit din experienţele trăite în cei opt ani de slujire ca Episcop al românilor din Ungaria.

„Comunitatea noastră ortodoxă, prin Episcopia Ortodoxă Română din Ungaria, încearcă să fie la înăl­ţimea aşteptărilor. Slujirea pe care eu am început-o este continuată astăzi de Preasfinţitul Părinte Siluan, care este absolvent al Facultăţii de Teologie din Sibiu. Este de loc din părţile Aradului şi cunoaşte foarte bine viaţa bisericească de acolo şi, pentru că în temă este inclusă comparaţia cu comunităţile de dincoace de graniţă, trebuie să spunem că, din punct de vedere etnic, românii din Ungaria sunt foarte asemănători cu românii de lângă graniţă. Asta înseamnă că şi cântarea bisericească este la fel, tradiţiile şi obiceiurile bisericeşti sunt aceleaşi şi cel mai important lucru este, bine­înţeles, graiul, care este acelaşi, vorbit şi de-o parte şi de cealaltă a graniţei. Preasfinţitul Siluan este, ca şi mine, din această zonă şi am putut vorbi cu ei în graiul lor, pentru că ei stăpânesc mult mai bine graiul decât limba literară. Deşi se învaţă la şcoală şi limba română, ea este predată, din păcate, ca o limbă străină şi tot graiul de acasă este cel care asigură coeziunea familiei şi a comunităţii. Din alte puncte de vedere, sigur că putem adăuga faptul că şi în Ungaria, la fel ca în România, comunităţile se confruntă cu o migrare a tinerilor, în special, de la sat la oraş şi asta face şi mai dificilă misiunea în comunităţile de lângă graniţă, numai că, din fericire, drumurile sunt foarte bune şi tinerii nu-şi uită părinţii şi bunicii şi vin cu regularitate acasă, încât nu putem vorbi de extincţia comunită­ţilor”, a spus ierarhul.

Provocări şi unitate

În prelegerea sa, pr. prof. dr. Viorel Ioniţă, de la Geneva, Elveţia, a vorbit despre diasporă la nivel pan-ortodox. „Teologi precum Geor­ge Florovsky, Alexander Schmemann şi mulţi alţii au avut o contribuţie esenţială la impunerea teologiei ortodoxe pe plan mondial şi acest lucru a fost posibil datorită moştenirii teologice din secolul al XIX-lea, dar şi în urma confruntării lor cu lumea occidentală. În diaspora ortodoxă, în general, sperăm că vor ajunge să coopereze mai mult unii cu alţii, pentru că este o şansă pentru Biserica Ortodoxă cea una, dar şi pentru Biserica Ortodoxă Română. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a făcut atâtea sacrificii ca să organizeze diaspora ortodoxă românească şi să investească atât de mult în misiunea pe care o are”, a spus părintele Ioniţă.
Prezentarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Laurenţiu s-a intitulat „Pastoraţia românilor din Serbia de către Episcopul de Caransebeş de odinioară” şi a cuprins mărturii despre misiunea în comunităţile româneşti din Serbia, în vremea când era Episcopul Caransebeşului.

„Situaţia din Serbia este similară cu cea din Ungaria, dar există şi ceva aparte, este mediul specific, o ţară ortodoxă. Am trăit acolo două sentimente. Întâi de toate, bucuria întâlnirii cu fraţii noştri de care ne despărţea o graniţă de pază, formală, pentru că nu ne deosebim de ei cu nimic. Am făcut multe vizite după Mitropolitul Nicolae al Banatului, care a păstorit multă vreme Vicariatul ortodox român din Serbia, şi am poposit în toate comunităţile româneşti, unde am încercat să facem slujbe în marile lor biserici. Au nişte biserici impresionante şi am fost în localităţi în care cele două biserici ortodoxe, cea românească şi cea sârbească, erau una lângă alta, pentru că, dacă s-a făcut o deosebire din punctul de vedere al limbii, a existat o unitate a credinţei. Din păcate, de câte ori le-am spus că suntem fraţi ortodocşi şi că trebuie să ne avem ca fraţii, nu am primit înţelegere din partea fraţilor ortodocşi sârbi”, a spus ierarhul.

În a doua parte a conferinţei, preoţii Dacian George Zuba şi Vicenţiu Boriceanu, de la Parohia „Buna Ve­stire” din Braşov, respectiv de la Parohia Sânpetru III, au vorbit despre pastoraţia lor în comunităţile din Franţa, respectiv insulele Canare.