Prima seară a Postului Mare la Catedrala Patriarhală

În prima zi a Sfântului și Marelui Post, 3 martie, numeroși credin­cioși bucureșteni s-au adunat în rugăciune la Catedrala Patriarhală din București, unde a fost săvârșită slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, a citit primul fragment al Canonului de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul și a rostit la final un cuvînt de învățătură.

Purtând veșminte cernite, potrivit rânduielii liturgice pentru această perioadă, soborul de slujitori ai Catedralei Patriarhale au săvârșit Pavecernița Mare ce a cuprins și citirea primei părți a Canonului Mare, alcătuire a Sfântului Ierarh Andrei, Arhiepiscopul Cretei, de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul.

Atmosfera duhovnicească ce caracterizează începutul perioadei de pregătire pentru praznicul Învierii Domnului a fost marcată de numeroase îndemnuri la pocăință prin așezarea, înaintea ochilor sufletești ai participanților la rugăciune, a unor luminoase exemple de ascultare și de întoarcere la Dumnezeu ale drepților Vechiului Testament.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat importanța pocăinței în viața duhovnicească a fiecărui creștin, îndemnul la pocăință regăsindu-se încă de la început în predica Înaintemergătorului Domnului și a Mântuitorului Iisus Hristos: „Pocăința înseamnă schimbarea noastră radicală, a felului nostru de a fi, de a gândi, de a vorbi, de a ne raporta la semenii noștri. Este o adevărată revoluție interioară care ne determină să lepădăm faptele întunericului și, înarmându-ne cu armele luminii, să devenim o făptură nouă, după chipul bărbatului desăvârșit, care este Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, Biserica a rânduit Sfântul și Marele Post ca perioadă în care fiecare dintre noi trebuie să intensifice pocăința, acest proces de prefacere lăuntrică, dorind ca astăzi să fim mai buni decât am fost în ziua de ieri, iar mâine, mai buni decât am fost astăzi. De aceea, la începutul postului, s-a așezat rânduiala ca în primele patru zile să se citească în cadrul Pavecerniței Mari câte o parte din Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul, urmând ca în seara zilei de miercuri din săptămâna a cincea să auzim acest canon în integralitatea lui”.

În continuare, ierarhul a zugrăvit cele mai importante aspecte ale vieții autorului canonului, prezentând caracteristicile acestui tip de text liturgic.

 „Canonul, a cărui primă parte am ascultat-o în seara aceasta, a fost scris de Sfântul Andrei Criteanul spre bătrânețe, în timp ce Patriarhul Ierusalimului, Sfântul Sofronie, scria «Viața Sfintei Maria Egipteanca», a cincea duminică din Sfântul și Marele Post fiind închinată Cuvioasei, drept model de pocăință pentru fiecare credincios care conștientizează starea de păcătoșenie în care se află. Acest canon este, în același timp, o operă liturgică și poetică, numele de canon venind de la regulă sau normă. Prin canon noi înțelegem în general lucrarea care ne este recomandată de duhovnic în scaunul spovedaniei pentru a ne îndrepta viața. Aici, termenul acesta vrea să spună că această poezie imnografică este alcătuită după norme foarte precise. Toate canoanele au o structură asemănătoare, fixă. Sunt alcătuite din nouă ode sau cântări, fiecare odă este alcătuită din mai multe tropare, iar aceste tropare sunt prefațate de un irmos care rezumă ideile din troparele conținute în cântarea respectivă. Sfârșitul fiecărei ode este marcat de un imn doxologic adresat Preasfintei Treimi și o cântare de laudă închinată Maicii Domnului. Acest canon este cel mai lung din întreaga literatură imnografică răsăriteană, având peste 250 de tropare”, a spus Episcopul- vicar patriarhal.

Totodată, Preasfinția Sa a precizat de ce această alcătuire liturgică a Sfântului Ierarh Andrei este numită atât Canonul cel Mare, cât și Canonul de pocăință: „Sunt mai multe motive pentru care este numit Canonul cel Mare: în primul rând, este o creație de o adâncime teologică foarte profundă; în al doilea rând, din punct de vedere literar, creația aceasta a Sfântului Andrei este de o frumusețe de neatins; în al treilea rând, acest canon este cel mai mare, cel mai lung. Este numit Canonul de pocăință pentru că, prin el, Biserica ne cheamă să intensificăm pocăința în această perioadă de plângere a păcatelor care este Sfântul și Marele Post al Paștilor. Mitropolitul Bartolomeu Anania a numit canonul acesta «cântarea smereniei și a pocăinței», pentru că întâlnim aici smerenia ca vocație a omului care se pocăiește și, privind în jur, realizează că a greșit mai mult decât toți oamenii amintiți de Sfântul Andrei în canonul său. Este o operă imnografică ce ne amintește de multa smerenie a lui Dumnezeu Care S-a făcut Om pentru noi și pentru a noastră mântuire, smerenie care ne obligă și pe noi ca, judecați de propria noastră conștiință, să realizăm cine suntem cu adevărat și cât de răniți am fost în viața noastră de păcat”.

Cântările la slujba Pavecerniței și la canon au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de membri ai Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

Canonul cel Mare sau Canonul de pocăință al Sfântului Andrei Criteanul se citește în patru părți în primele patru zile ale Postului Mare și integral în miercurea săptămânii a 5-a a Păresimilor.