În Duminica a 6‑a după Rusalii, 12 iulie, Preasfințitul Părinte Vincențiu, Episcopul Sloboziei și Călărașilor, a săvârșit Sfânta Liturghie în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din municipiul
Procesiune cu moaştele Ocrotitorului Capitalei
În ajunul zilei Aducerii moaștelor Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou la București, 12 iulie, la Catedrala Patriarhală din Capitală a fost săvârșită slujba Privegherii de către Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici, slujitori ai lăcașului aflat pe Colina Bucuriei.
![]()
![]()
La finalul slujbei Vecerniei cu Litie, Preasfinția Sa a adresat celor prezenți un bogat cuvânt de învățătură în care a vorbit despre ajutorul necontenit oferit de Cuviosul aflat în cetatea Bucureștilor de 252 de ani: „Începând cu anul 2024, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou are două sărbători înscrise în calendarul Bisericii noastre: cea de astăzi, 13 iulie, în amintirea zilei în care cinstitele sale moaște au fost aduse la București, în anul 1774, în vremea Mitropolitului Grigorie al II‑lea al Țării Românești, precum și sărbătoarea sa îndătinată, din 27 octombrie, când mii de credincioși, tineri şi vârstnici, oameni din toate colțurile țării, dar şi de peste hotare, devin preț de câteva zile pelerini și închinători la moaștele sale şi ale altor sfinți ai Ortodoxiei, aduse spre cinstire la București. Cine nu s-a bucurat de ajutorul și mângâierea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou? Cine nu a simțit puterea rugăciunilor sale în timpuri de încercări și ispite? O comoară mare s-a dăruit neamului românesc prin moaștele sale purtătoare de har, ce străjuiesc cea mai înaltă și importantă colină a Capitalei României. Puterea și prezența Sfântului Cuvios Dimitrie au încurajat istoria Bisericii acestui neam, pe domnitorii, ierarhii, clericii, monahii şi mulțimea credincioşilor care găsesc mereu alinare și ajutor, rugându-se înaintea moaștelor sale. Rugăciunea și mijlocirea lui înaintea tronului Preasfintei Treimi ne-au ferit de multe primejdii. El a hrănit poporul în vremuri de foamete, a adus ploaie la vreme de secetă, a adus pace în vremuri de războaie, a vindecat bolnavi, ne-a izbăvit în timpuri de molime, a mângâiat, a încurajat și a întărit în credință pe toţi cei care au alergat la sfintele sale moaște cu credință și evlavie”.
![]()
![]()
La finalul slujbei Privegherii, racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou a fost purtată în procesiune în jurul Catedralei Patriarhale, făcându-se tradiţionalele opriri cu ectenii şi rugăciuni. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. Mihail Bucă.



.jpg)
