Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit astăzi, 3 august 2026, racla care va adăposti cinstitele moaște ale Sfintelor Cuvioase Olimpiada, Nazaria și Elisabeta (Safta) de la
Sfinţirea picturii unei biserici istorice din Banat
La începutul Postului Adormirii Maicii Domnului, în Duminica a 9‑a după Rusalii, 2 august, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, s‑a rugat împreună cu preotul și credincioșii Parohiei Răchitova din Protopopiatul Moldova‑Nouă, judeţul Caraş-Severin. Ierarhul a sfinţit de dimineață pictura din interiorul bisericii, restaurată în ultima perioadă. În continuare, a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Răspunsurile liturgice au fost date de Grupul psaltic „Ethos” al Episcopiei Caransebeșului.
Au participat la sfintele rugăciuni credincioși din această parohie, dar și din alte localități. Pentru misiunea desfășurată în Parohia Răchitova, părintele paroh Dumitru Cosmin Marchiș a fost hirotesit iconom. De asemenea, tuturor ctitorilor și binefăcătorilor, Preasfințitul Părinte Lucian le‑a oferit diplome de recunoștință. În contextul Anului omagial al pastorației familiei creștine, au fost evidențiate două familii din această comunitate, care sunt apropiate de Biserică și care sunt modele de viață prin exemplul de moralitate și iubire între soți și copii. Aceste două familii au primit din partea Părintelui Episcop diplome de recunoștință și mai multe daruri.
„Îi mulțumim Domnului pentru că astăzi am putut veni aici și ne‑am întâlnit cu credincioșii și ne‑am rugat împreună în această biserică închinată Nașterii Maicii Domnului. Cu ajutorul lui Dumnezeu slujim în toate bisericile din Eparhia Caransebeșului, unde nu am slujit de multă vreme. Aici nu am slujit Sfânta Liturghie din anul 2018. Ne‑am propus ca acolo unde nu am slujit de multă vreme, să poposim din nou ca să ne întâlnim cu bunii noștri credincioși și în fiecare biserică, în fiecare parohie, în fiecare filie să avem din când în când o Liturghie arhierească, astfel încât credincioșii din întreaga eparhie să fie cercetați de către noi și să ne bucurăm unii de alții, slăvindu‑L pe Dumnezeul nostru, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Cel care potolește toate furtunile și toate vânturile. În corabia Bisericii trebuie să intrăm cu toții ca să ne câștigăm mântuirea, căci Biserica este laboratorul sau cabinetul învierii și mântuirii noastre”, a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.
Biserica din Răchitova a fost zidită între 1780 şi 1783. A fost sfinţită în anul 1784 de către Episcopul Caransebeşului şi al Vârşeţului, Vichentie Popovici. Pictura sfântului lăcaș a fost executată în anii 1884 şi 1885 de pictorul Iosif Liuba, iar în 1928 a fost renovată de acelaşi pictor.



.jpg)
