Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Sfințirea Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Tulcea

Sfințirea Bisericii „Sfinții Trei Ierarhi” din Tulcea

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Radu Mihai Sâmbeteanu - 18 Mai 2026

Duminica Vindecării orbului din naștere, 17 mai, a fost o zi de mare bucurie duhovnicească în orașul Tulcea, unde noua biserică cu hramul „Sfinții Trei Ierarhi” a fost sfințită după mai mulți ani de lucrări, rugăciuni și ajutor din partea credincioșilor. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, înconjurați de un sobor de preoți și diaconi.

Programul liturgic a început cu sfințirea noului lăcaș de cult, în prezența numeroșilor credincioși și a autorităților locale și centrale, printre care s‑a aflat și Ștefan Ilie, primarul municipiului Tulcea.

În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre orbirea trupească și cea sufletească, subliniind că Mântuitorul Iisus Hristos este Lumina lumii, Cel care călăuzește omul spre adevăr și mântuire. „Sfânta Evanghelie de astăzi este pilduitoare atât prin minunea săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos, cât și prin încercarea Sa de a‑i îndrepta pe fariseii mândri. Ei cunoșteau Legea și știau, din scrierile prorocilor, că venise vremea lui Mesia, însă nu L‑au primit”, a declarat Înaltpreasfinția Sa, după cum a transmis TRINITAS TV.

De asemenea, Preasfințitul Părinte Visarion a evidențiat importanța sfințirii noului lăcaș de cult și bucuria duhovnicească trăită de întreaga comunitate. „Astăzi este cu adevărat o zi de lumină și de bucurie duhovnicească pentru această parohie din județul Tulcea, unde am sfințit noua biserică închinată Sfinților Trei Ierarhi și Sfinților Mucenici doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Roma. Ridicarea acestui sfânt lăcaș a fost rodul unei munci jertfelnice desfășurate de‑a lungul mai multor ani, încă de la punerea pietrei de temelie. Părintele paroh Viorel Trofim, împreună cu membrii Consiliului și ai Comitetului parohial, precum și cu bunii credincioși, au dus această lucrare la bun sfârșit”, a spus Preasfinția Sa.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Visarion l‑a hirotesit în rangul de iconom pe părintele Sebastian Jecu, în semn de apreciere pentru slujirea și osteneala sa în Biserica Mântuitorului Hristos. Totodată, au fost oferite acte de apreciere tuturor celor care au contribuit la finalizarea lucrărilor parohiale.

Părintele paroh Viorel Trofin a adresat mulțumiri tuturor binefăcătorilor și credincioșilor care au sprijinit construirea bisericii de‑a lungul anilor, oferindu‑i Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie o icoană cu Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, iar Preasfințitului Părinte Visarion o icoană cu Sfinții Mucenici Epictet și Astion, ocrotitori ai Dobrogei.

La încheierea programului liturgic, credincioșii au avut posibilitatea de a intra și de a se închina în Sfântul Altar, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Laudamus” a Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae” din Tulcea.