Biserica „Soborul Maicii Domnului” din cartierul Titan, Bucureşti, a găzduit pe 11 iunie festivitatea de premiere a Olimpiadei municipale de meșteșuguri tradiționale artistice românești, eveniment care a
Zi de hram în parohia tulceană Ostrov
De aproape 15 ani, pentru credincioșii Parohiei Ostrov, Duminica Sfinților Români este o adevărată sărbătoare de hram și zi a satului. Credincioșii au trăit duminică, 14 iunie, un nou și înălțător moment de mare bucurie duhovnicească. Preasfințitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, s‑a aflat în mijlocul lor pentru oficierea Sfintei Liturghii, cu prilejul celui de‑al doilea hram al parohiei, „Duminica Sfinților Români”. Ierarhul a fost înconjurat la slujbă de un sobor de preoți și diaconi. La acest moment de rugăciune au participat numeroși credincioși din parohie care de 14 ani se bucură de prezența neîntreruptă în mijlocul lor a ierarhului. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre importanța cinstirii sfinților români, mai vechi și mai noi canonizați, în Duminica a doua după Rusalii.
Tot duminică, în drum spre Parohia Ostrov, Preasfinția Sa a poposit și în mijlocul credincioșilor Parohiei Pecineaga, cărora le‑a ținut cuvânt de învățătură la slujba Utreniei, i‑a binecuvântat și le‑a împărțit iconițe.



.jpg)
