O expoziţie caritabilă, numită „Brazi de poveste”, a fost deschisă, zilele acestea, la Complexul Muzeal Arad, unde vizitatorii pot admira pomi de Crăciun împodobiţi tradiţional sau modern, care înainte de s
Activități de vacanță pentru copii
În vacanţa de vară este bine ca părinții să îi îndrume pe cei mici către jocurile în aer liber, activităţile recreative în echipă, excursiile cu bicicleta și să nu îi lase să se izoleze cu jocuri pe calculator, pe telefoanele mobile sau cu alte gadgeturi, spune psihologul Iuliana Dobroviceanu. Şi atelierele creative organizate de diverse instituţii de cultură sau cluburi școlare îi stimulează pe copii şi le alungă plictiseala, activându-le curiozitatea şi dorinţa de a descoperi lucruri noi, scoţând la iveală abilităţi de care nu erau conştienţi.
Vacanţa de vară s-a instalat cu generozitate, iar copiii s-au trezit deodată cu foarte mult timp liber, nu mai au teme, nu mai au obligaţii şcolare şi vor să se relaxeze. Paradoxal, deşi „nu au nimic de făcut”, copiii şi, uneori chiar şi părinţii, nu prea ştiu cum să gestioneze acest timp liber.
„Când ne gândim la vacanță, imediat facem asocierea cu termenul de odihnă, cu încetarea activității curente. Şcolarii se găsesc în situația de a avea deodată timp liber, dar care, paradoxal, nu prea știu cum să-l gestioneze, intervenind așadar plictiseala și chiar oboseala. Este de dorit ca întotdeauna să existe un echilibru între activitățile de petrecere a timpului liber și cele educative, dar pentru a se realiza acest aspect este necesară o saturare a dorinței de relaxare. Cu alte cuvinte, vacanța de vară ar trebui să înceapă cu cât mai multe activități de petrecere a timpului liber, cu jocuri cât mai distractive și apoi cu activități educative de recapitulare a cunoștințelor și de pregătire pentru noul an școlar”, spune psihologul Iuliana Dobroviceanu.
Deşi pentru mulţi dintre copii relaxare înseamnă joaca la calculator sau privitul la televizor, specialistul recomandă evitarea expunerii prelungite la tot ce înseamnă ecran: telefon, calculator, laptop, televizor şi petrecerea timpului cu jocuri de relaționare, pe cât posibil în aer liber, ce ajută la dezvoltarea spiritului de echipă. Părinţii sunt îndemnaţi să participe activ, pe cât posibil, la jocul copiilor lor, pentru că în acest mod se va consolida relaţia dintre părinte şi copil, va deveni mai deschisă.
Printre ideile de petrecere a timpului liber în vacanţe, exceptând clasicul concediu mare/munte, se numără excursiile cu bicicleta, organizarea unui picnic la iarbă verde, vizionarea unui film în aer liber, vizitarea unui muzeu, a unei expoziţii inedite, iar mersul la cules de fructe sau excursia de o zi cu cortul reprezintă aventuri de neuitat. Deşi par activităţi banale la prima vedere, ele sunt ieşite din cotidian și stârnesc curiozitatea copilului.
Psihologul ne mai aminteşte de plăcerea unor jocuri precum „Hoţii şi vardiştii”, „Raţele şi vânătorii” sau altele și ne îndeamnă să redescoperim împreună cu copiii căţăratul prin copaci, bătaia cu apă sau cu făină, construcţia unui cort în curte sau chiar în faţa blocului, realizarea unui video împreună cu cei dragi, cititul unei cărţi pe iarbă şi privitul stelelor sub clar de lună.
Iar când toate jocurile şi ideile par să se fi epuizat, ori o luăm de la capăt, ori, dacă nu ne mai permite programul, îi înscriem pe copii la diverse ateliere de creaţie.
Printre instituţiile de cultură ce organizează astfel de activităţi se numără bibliotecile, muzeele şi chiar unele instituţii de învăţământ.
În Bucureşti, de exemplu, la Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) se desfăşoară pe durata vacanţei de vară proiectul „101 basme româneşti”, un atelier de scriere şi ilustrare creativă dedicat copiilor cu vârste între 7 şi 14 ani. Atelierele se desfăşoară la toate sucursalele BMB, iar basmele vor fi publicate într-un volum, tipărit sub egida Editurii BMB, ce va fi lansat cu ocazia Zilei Naționale a României, când se vor împlini 101 ani de la „Marea Unire”. Totodată, la sucursalele Bibliotecii Metropolitane funcționează Clubul micilor artişti, în cadrul căruia au loc ateliere de lucru manual, pictură, desen, modelaj şi muzică germană cu instrumente muzicale inedite, participarea realizându-se pe bază de înscriere pe email sau telefon.
Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” organizează a 27-a ediţie a taberelor de creaţie „Vara pe uliță”. Între 8 iulie și 16 august, copiii vor fi iniţiaţi de artişti populari din întreaga țară în tainele meșteșugurilor populare: croit-cusut-brodat, olărit, modelaj, încondeiat ouă, ţesut, sculptat în lemn, pictat icoane pe lemn și pe sticlă, confecționat păpuşi, măşti, podoabe populare și jucării din lemn, dar și pictură-desen. Potrivit organizatorilor, anul acesta, la cererea copiilor, va avea loc şi un atelier de fotografie. „Scopul programului este de a insufla celor mici dragostea pentru tradiție și cultură și de a duce meșteșugurile tradiționale mai departe. Se combină astfel utilul cu plăcutul, iar participanții vor deveni mai responsabili și vor manifesta mai multă grijă pentru patrimoniul cultural național”, susţin reprezentanţii muzeului. Înscrierile au loc atât la sediul instituţiei, clădirea Arhondaric din Șos. Kiseleff nr. 28, cât și online, la adresa de e-mail tabara2019@ muzeul-satului.ro.
Ateliere de creativitate pentru copii sunt organizate şi de Muzeul Naţional al Ţăranului Român, iar temele alese sunt: „Masca. Personaje din povești”, „Atelier de radio”, „Atelier de construit jurnale de vacanță”, „Croit, țesut şi cusut”, „Atelier de teatru de umbre”, „Atelier de hârtie manuală”, „Atelier de pictură pe sticlă” etc. Informaţii despre toate atelierele derulate la MŢR se pot obţine de pe pagina de internet a instituţiei de cultură, dar şi la adresa de email atelieruldecreativitate@gmail.com.