Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
„Cartea şoaptelor”, de Varujan Vosganian, o poveste despre armeni şi români
Varujan Vosganian şi-a lansat joi seara, la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), ultimul său volum, „Cartea şoaptelor”, care abordează subiectul genocidului armean din 1915. Este o carte despre „oamenii care au suferit istoria în loc să o trăiască”, a spus scriitorul. La lansarea care a avut loc la Sala „Horia Bernea” au participat peste 200 de oameni, printre care s-au numărat criticul Alex Ştefănescu, mama scriitorului Varujan Vosganian şi Stelian Tănase, conform Mediafax.
În sală au fost expuse panouri cu fotografii ale personajelor din carte, însoţite de fragmente din volum. Varujan Vosganian a ţinut să spună câteva poveşti ale personajelor sale, subliniind că a dorit să scrie despre „dreptul la suferinţă al oamenilor”. „Există un drept fundamental despre care nu s-a scris în nici o constituţie (...) - dreptul la suferinţă (...); unii trebuie să respecte faptul că alţii pot să sufere, aşa cum tu poţi să suferi”, a spus Vosganian. „Bunicul meu spunea că nu ne deosebim ca oameni prin felul în care suntem, ci prin morţii pe care îi plângem”, a subliniat scriitorul. Vosganian a menţionat, de asemenea, că vorbeşte despre cartea sa în calitate de cititor, şi nu de autor, conform Mediafax. La lansare au fost prezenţi criticii Daniel Cristea Enache, Eugen Negrici şi Paul Cernat şi scriitorii Nicolae Breban şi Ştefan Agopian.
Ştefan Agopian, redactorul cărţii, a spus că a avut nevoie de două luni pentru a citi pe îndelete cartea lui Varujan Vosganian. „În această carte este vorba nu doar despre armeni, ci şi despre români”, a mai spus Agopian. Nicolae Breban l-a numit pe Varujan Vosganian „tânăr”. „Îi spunem «tânăr» la primele trei romane, apoi îl facem calfă şi apoi maestru”, a glumit Breban.