Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Ce influenţează abilităţile cognitive şi sociale ale copiilor
Calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, pe care le au cu adulţii, precum şi cea a mediului de învăţare în care aceştia îşi desfăşoară activitatea influenţează fundamental progresele lor şcolare de mai târziu, dar şi alţi indicatori, cum ar fi starea de sănătate sau capacitatea de a ocupa locuri de muncă bune, se arată într-un studiu româno-danez prezentat recent publicităţii.
Un studiu realizat pe parcursul a trei ani de o echipă a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei arată că profesorii îi pot ajuta pe elevi să înveţe mai bine, dacă îşi schimbă abordarea şi pun accent pe creşterea stării de bine a elevilor în şcoală, informează Agerpres.
„Sunt studii foarte serioase la nivel internaţional şi avem şi noi un studiu făcut în acest proiect care arată foarte clar că, de exemplu, calitatea relaţiilor pe care le au copiii între ei, dar şi calitatea relaţiilor pe care le au cu adulţii, a mediului de învăţare în care ei îşi desfăşoară activitatea influenţează fundamental progresele lor şcolare de mai târziu, dar şi alţi indicatori, cum ar fi starea de sănătate sau capacitatea de a ocupa joburi bune. Cercetările demonstrează foarte limpede că învăţarea nu este doar o afacere a cogniţiei, ci, în acelaşi timp, este o afacere a interacţiunilor sociale şi a calităţii echilibrului emoţional pe care îl au copiii în şcoală şi în grădiniţă”, a explicat decanul Facultăţii de Psihologie a Universităţii din Bucureşti, Lucian Ciolan, care a prezentat rezultatele studiului româno-danez.
Potrivit acestuia, mulţi părinţi nu sunt „foarte lămuriţi” ce anume este cel mai bine pentru copiii lor şi în acest sens au nevoie de sprijin ca să înţeleagă şi ei, la rândul lor, că şcoala nu este doar despre acumularea de cunoştinţe, ci şi despre a deveni un bun cetăţean, de a avea un sistem de valori.
„Cred că ceea ce este foarte important pentru părinţi este să înţeleagă că fericirea unui copil nu constă doar în cât conţinut a reţinut şi ce performanţe a avut la nişte teste naţionale. Este mai mult decât atât”, a susţinut profesorul universitar.
Pornind de la studii ştiinţifice internaţionale, echipa coordonată de prof. dr. Lucian Ciolan a elaborat o cercetare care a urmărit cum sunt influenţaţi elevii de modificările aduse actului didactic de către profesori.
Astfel, peste 100 de profesori şi educatori din 26 de şcoli primare şi grădiniţe din Bucureşti, Buzău şi Focşani au fost antrenaţi în activităţi de dezvoltare profesională inspirate de metodele educaţionale daneze. Din analiza situaţiilor specifice, a rezultat că principalele direcţii care ar putea avea impact asupra stării de bine a elevilor sunt: autonomia copilului, interacţiunile pe care le are în şcoală, mediul de învăţare şi incluziunea.
Concluziile studiului au fost că pot fi obţinute efecte mari asupra copiilor cu schimbări mici, care merg de la reorganizarea clasei la folosirea situaţiilor de conflict ca lecţii de viaţă şi de la respectul acordat de profesor copiilor la implicarea lor în luarea deciziilor.
„Cu cât intervenţiile legate de starea de bine au loc mai devreme, cu atât impactul lor este mai mare. Impactul acestor intervenţii este mai puternic în comunităţi defavorizate cu probleme sau supraaglomerate”, sunt alte concluzii ale studiului.
O parte din profesorii implicaţi au devenit, la rândul lor, lideri de proiect şi mentori pentru alţi profesori şi educatori care doresc să folosească rezultatele studiului în activitatea lor.
În plus, în perioada următoare vor deveni disponibile o serie de instrumente de evaluare a stării de bine a şcolii sau a clasei, precum şi un ghid prin care orice educator sau profesor din România va avea acces în mod gratuit la resursele educaţionale, tehnicile şi practicile folosite în proiectul RODAWELL (Centrul Educaţional Româno-Danez pentru Starea de Bine a Copilului).