Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Cele mai vândute cărţi la „Gaudeamus”
Târgul Internaţional de Carte „Gaudeamus”, care s-a desfăşurat între 25 şi 29 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo, a avut, anul acesta, aproximativ 107.000 de vizitatori. Editurile Polirom şi Humanitas au avut cele mai mari încasări la Târgul „Gaudeamus”, de peste 520.000 de lei, respectiv peste 400.000 de lei.
Suprafaţa târgului a ajuns, anul acesta, la circa 14.000 de metri pătraţi, aproape de capacitatea maximă a Pavilionului Central Romexpo. Numărul expozanţilor a fost de 385, reprezentând câteva dintre cele mai importante segmente din domeniul editorial şi educaţional. Programul de manifestări al ediţiei a cuprins peste 500 de evenimente organizate în mai multe locuri special amenajate în incinta pavilionului şi în cadrul standurilor expozanţilor.
Duminică au fost acordate premiile Târgului „Gaudeamus”. Astfel, „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, scrisă de laureata premiului Nobel, Herta Müller, a câştigat distincţia de „Cea mai râvnită carte” la „Gaudeamus”, printre premianţii târgului numărându-se Editurile Art şi Vremea. La categoria „Trofeul Gaudeamus pentru edituri care au publicat, în 2008, peste 100 de titluri”, pe locul 1 s-a clasat Editura Humanitas, urmată de Rao şi Polirom. Acelaşi premiu, pentru edituri care au publicat, în 2008, între 50 şi 100 de titluri, a revenit Editurii Art, iar la categoria „Edituri care au publicat mai puţin de 50 de titluri” în aceeaşi perioadă, premiul a revenit Editurii Vremea. Premiile au fost acordate în urma votului publicului.
Polirom şi Humanitas au avut cele mai mari încasări
Editurile Polirom şi Humanitas au avut cele mai mari încasări la Târgul „Gaudeamus” din 2009, de peste 520.000 de lei, respectiv peste 400.000 de lei, printre cărţile cele mai cumpărate fiind cele ale lui Neagu Djuvara şi ale lui Salman Rushdie. Volumele Hertei Müller, recent distinsă cu premiul Nobel pentru Literatură, au avut căutare, titlurile semnate de aceasta, „Animalul inimii” şi „Regele se-nclină şi ucide”, de la Polirom, vânzându-se în câte 1.300 de exemplare. Alte cărţi căutate au fost „Prin perdea”, de Aurora Liiceanu (800 de exemplare) şi „Cuvinte rare”, de Cristian Tudor Popescu (400 de exemplare).
La Humanitas, cea mai cumpărată carte a fost „Încă de pe atunci vulpea era vânătorul”, de Herta Müller (1.500 de exemplare), „Amintiri şi poveşti mai deocheate”, de Neagu Djuvara (750 de exemplare), „Viaţa începe vineri”, de Ioana Pârvulescu (600 de exemplare) etc.
Editura Paralela 45 a avut încasări de 120.000 de lei. Cel mai vândut volum al editurii a fost „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă”, de Nicolae Manolescu, urmat de albumul aniversar „Manolescu-70”, dedicat preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România. Pe locul al treilea s-a situat „Istoria critică a literaturii române”, semnată de acelaşi Nicolae Manolescu. Editura Nemira a înregistrat încasări de 270.000 de lei, iar Editura Art a avut încasări de 100.000 de lei, conform Mediafax.