Bucuria copiilor în preajma marilor sărbători ortodoxe o văd cel mai bine profesorii de religie, care sunt de multe ori uimiți de creativitatea celor mici și, în același timp, pot să constate puritatea lor sufletească și emoția lor nealterată. Toate acestea transpar din desenele elevilor, din poezioarele lor sau din compunerile lor cu privire la viețile sfinților, la tradițiile religioase și cele populare de Crăciun și Anul Nou. În așteptarea Pruncului Sfânt care se naște în peștera din Betleem, elevii de la școlile gimnaziale „Geo Bogza” și nr. 7 din sectorul 1 al Capitalei, coordonați de profesorul lor de religie, Ionuț Tarău, și-au propus să ne bucure și pe noi cu ceea ce au desenat și au compus în preajma sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, a Nașterii Domnului și a Sfântului Vasile cel Mare.
Copiii cu simptome de gripă vor fi trimişi acasă
Autorităţile din sănătate şi cele şcolare au transmis recomandări privind măsurile zilnice care trebuie luate, începând de la igienizare până la verificarea sau observarea elevilor care manifestă simptomele bolii, în contextul creşterii cazurilor de gripă. Cursurile se pot suspenda în clasele în care timp de trei zile consecutiv sunt trei cazuri de copii cu infecţii respiratorii sau gripă, dar şi la nivelul şcolilor dacă timp de trei zile consecutiv rata de absenteism din această cauză este de peste 20%.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis o informare către unităţile de învăţământ în care recomandă efectuarea zilnică a triajului epidemiologic, dar şi alte măsuri preventive, în contextul creşterii numărului de îmbolnăviri de gripă, a declarat pentru Agerpres inspectorul şcolar Marina Manea.
„Date fiind noile aspecte cu care ne confruntăm, s-a recomandat ca acest triaj să fie realizat cu mai mare grijă şi mai des în acest context. Am transmis astăzi către unităţile de învăţământ o informare cu privire la aceste măsuri care trebuie luate, începând de la igienizare până la verificarea sau observarea elevilor care manifestă simptomele gripei, realizarea acestui triaj zilnic în colectivităţile şcolare, respectarea normelor de igienă personală”, a arătat Marina Manea.
Potrivit acesteia, cursurile se pot suspenda în clasele în care timp de trei zile consecutiv sunt trei cazuri de copii cu infecţii respiratorii sau gripă, dar şi la nivelul şcolilor dacă timp de trei zile consecutiv rata de absenteism din această cauză este de peste 20%.
„În cazul în care se înregistrează focare de infecţie respiratorie sau gripă cu minimum trei cazuri la clasă timp de trei zile consecutiv, respectiv o rată de absenteism de peste 20% din efectivul unităţii de învăţământ timp de trei zile consecutiv se pot lua măsuri de suspendare a cursurilor şcolare în clasă, respectiv în unitatea de învăţământ. Această perioadă este stabilită de DSP, nu mai mare însă de cinci zile lucrătoare”, a precizat Manea.
Ea a menţionat că triajul zilnic se realizează de către personalul medical din şcoală, cadrele didactice ajutând prin observaţie şi eventual prin recomandările pe care le pot face elevilor - de a sta acasă.
Măsuri similare au fost luate la Arad, un judeţ în care s-au înregistrat deja cinci decese cauzate de gripă. Astfel, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Arad a dispus ca în toate şcolile şi grădiniţele din judeţ să aibă loc triaje epidemiologice, adică elevii şi preşcolarii să fie verificaţi zilnic de asistenţi medicali, medici sau de cadrele didactice, iar copiii cu simptome de infecţii respiratorii să fie trimişi acasă sau la medicul de familie.
În cele 460 de şcoli şi grădiniţe din judeţ există doar 74 de asistenţi şi 13 medici, astfel că şi profesorii vor fi implicaţi în observarea copiilor dacă tuşesc, strănută sau au alte simptome asociate infecţiilor respiratorii sau gripei.
„Este foarte important ca părinţii să fie primii care să observe dacă copiii au simptome şi să nu îi trimită la şcoală sau la grădiniţă, pentru a se evita răspândirea virusurilor în colectivităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Arad, Daniela Cârnaţu, citat de Agerpres.
În contextul creşterii numărului cazurilor de gripă, recomandările ministrului sănătăţii, Sorina Pintea, sunt ca persoanele care prezintă simptome să se adreseze medicului de familie, să nu folosească automedicaţia, să nu meargă în colectivitate sau în locuri aglomerate, iar în şcoli să se facă triaj epidemiologic.
Ministrul a reafirmat că „nu suntem foarte departe de declararea epidemiei de gripă”.
Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei ajunsese ieri la 27, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică.